Un spectacol teatral atrage atenţia prin jocul actorilor, costume, lumini, sunet, dans şi, nu în ultimul rând, prin povestea pe care o ţes personajele. Spectatorii sunt invitaţi la o premieră după ce, în spatele scenei, pe parcursul câtorva săptămâni de muncă, toate detaliile au fost discutate şi clarificate pentru un debut perfect. Ce înseamnă acest lucru? Multe, foarte multe ore de muncă, în care sunt implicaţi actorii, luminiştii, regizorul, scenograful, cei care se ocupă de machiaj, costume, coafuri. De multe ori, munca lor nu este răsplatită într-un mod evident dar, cu siguranţă, o parte dintre aplauzele de la finalul spectacolului se datorează acestor oameni.
O meserie pentru care e nevoie de seriozitate, imaginaţie şi multă răbdare
Meseriile de coafor şi machior sunt distincte, în mod cert. Însă, sunt multe teatre în care acestea sunt practicate de o singură persoană, cum este şi cazul Teatrului Tineretului unde, Liliana Cosma este şi peruchier, laolaltă cu celelalte. Coafeza se ocupă de păr, îl aranjează în fel şi chip, cu multă îndemânare, în funcţie de cerinţele scenografului şi ale regizorului. Machiorul este cel care scoate la lumină arta machiajului, care poate face ca o faţă să pară îmbătrânită, mai copilăroasă, tristă, veselă şi în multe alte feluri. Peruchierul are în atribuţie perucile, asta însemnând că trebuie să le îngrijească, să respecte metodele de întreţinere şi păstrare, dar să le şi aplice într-un mod corect pe capul actorului ori actriţei şi să facă ajustările necesare (în funcţie de fizionomia actorului şi de conformaţia capului).
Lili Cosma lucrează la Teatrul Tineretului de aproape 13 ani şi, prin activitatea ei, participă efectiv la construirea unui rol, pentru că ajută actorul să întruchipeze cât mai fidel personajul pe care urmează să îl interpreteze, având în vedere perioada istorică, contextul cultural şi starea socială în care se găseşte personajul.
Cabina ei de la T.T. este mică. Cu greu încap patru oameni. Cu tact şi foarte multă răbdare reuşeste însă ca într-o perioadă limitată de timp să-i aranjeze pe cei care urmează să apară în faţa publicului. „Totul a început în 2004. Pe vremea aceea eu lucram la un salon şi o clientă de a mea mi-a zis că la Teatrul Tineretului este nevoie de o coafeză. «Ce să caut eu, la Teatru?» i-am replicat acelei prietene, în momentul respectiv. Ea m-a încurajat că mă voi descurca dat fiind faptul că ştiam încă de atunci să şi machiez, dar cu toate acestea eram convinsă, la vremea respectivă, că nu aveam ce să caut într-un astfel de loc. Destinul a făcut ca după un an, prin altă clientă, altcineva să-mi spună din nou despre acest post. Doar că de data aceasta mi-am zis: «De nu? Hai să încerc!» şi m-am prezentat la Teatru. La acea vreme, doamna Dorina era secretară, şi m-a pus să aranjez o perucă, să pun nişte bigudiuri. Bineînţeles că m-am descurcat şi imediat mi-au făcut angajarea“, îşi aminteşte Lili Cosma.
Emoţiile de la primele spectacole
La vremea respectivă, la Teatrul Tineretului, se pregătea „Volpone“. Proaspăt angajată, Lili a dovedit că poate face faţă cerinţelor, fiind serioasă şi având imaginaţie. Plus că, pasiunea şi interesul pentru arta spectacolului începeau să-i dea târcoale. „După «Volpone», a fost spectacolul «Avarul», de Moliere. Nu văzusem piesa, nu ştiam despre ce este vorba. Domnul Cornel Nicoară care era director la acea vreme mi-a spus să vin în sală să văd şi eu spectacolul. Pentru acea reprezentaţie, trebuia să aşez o perucă pe capul unui actor. Nu trebuia prinsă cu clame, ci aşezată, pur şi simplu. Zis şi făcut. În sală, în timpul reprezentaţiei, actorul şi-a luat peruca de pe cap, a aruncat-o pe scenă şi a spus: «Asta e perucă prinsă?». Când am văzut, îmi venea să intru în pământ de ruşine, covinsă fiind că nu mi-am făcut treaba bine. Domnul Nicoară mi-a observat reacţia, a văzut că sunt supărată şi a venit la mine şi mi-a spus să stau liniştită, că n-am greşit cu nimic, că aşa era replica. Am multe amintiri frumoase. Aceasta este doar una dintre ele. E greu să descriu în cuvinte ce simt atunci când intru în teatru, ori când vin actorii la cabină să-i pregătesc pentru scenă“, a spus Lili Cosma.
De la actor la personaj
Munca ei începe când spectacolul este la un pas de a fi prezentat, în premieră, spectatorilor. Abia după ce decorul este fixat, replicile învăţate şi costumele terminate. Scenograful şi regizorul sunt cei care îi explică cum trebuie să fie respectivul personaj. Uneori primeşte şi poze, alteori doar explicaţii. Pregăteşte perucile, atunci când e cazul, şi face tot ce este necesar pentru a transforma actorul, prin coafură şi machiaj, în personajul unei piese. Uneori lucrurile decurg firesc, dar au fost si cazuri în care, pentru un anumit machiaj ori o coafură să se discute îndelung cu regizorul şi să se facă mai multe încercări decât de obicei. Aşa s-a întâmplat înainte de spectacolul „Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele“, în regia lui Radu Afrim. „Atunci, regizorul mi-a cerut să fac un travestit. Prin machiaj să fac un băiat să pară fată. Mi s-a părut destul de complicat. Plus că, la acea vreme, accesul la internet nu era atât de facil. Dura ceva timp până căutam o revistă în care să văd o fotografie, de exemplu. Acum, nu mai e chiar aşa greu. Eu sunt deschisă la nou şi nimic nu mi se pare imposibil“, spune Lili Cosma.
Uneori, pentru că aşa cere regizorul ori scenograful, actorii nu ies în evidenţă prin machiaj ori coafură. Dar sunt şi spectacole (deloc puţine la număr) în care aceste detalii impresionează. Aşa cum, de exemplu, se întâmplă în „O…ladă“, în regia lui Alexandru Dabija. „La acea vreme, a venit regizorul şi mi-a spus: «Trebuie să-i faci pe toţi babe!». Bine, mai puţin pe Cezar Antal care avea rolul moşului. Impactul a fost puternic în rândul spectatorilor, dar pentru mine nu a fost atât de complicat. Tot rolul travestitului mi-a dat mai multe bătăi de cap“, îşi aminteşte Lili Cosma.
„Povestea“ oglinzii din cabina de machiaj
A depăşit alături de actori şi ceilalţi reprezentanţi ai TT-ului perioada cumplit de grea în care clădirea instituţiei a intrat în reabilitare, iar teatrul a fost în pribegie. Cu colegii de la Teatrul Tineretului încearcă să formeze o a doua familie, să împartă bucuriile şi să depăşească greutăţile. Când a revenit în TT, în aceeaşi cabină micuţă, a constatat că lipsea o oglindă veche de pe perete, la care ţinea foarte mult. „M-am dus la director, la domnul Liviu Timuş, şi i-am spus că eu vreau oglinda înapoi. Nu au fost probleme. Au căutat-o în locul în care au fost depozitate lucrurile şi mi-au adus-o. Oglinda aceasta e aici de când s-a înfiinţat teatrul, de aceea ţin aşa mult la ea. Uneori mă gândesc la câte chipuri de mari actori a văzut, câte personaje…“ spune nostalgică Lili Cosma.
De-a lungul timpului, la Teatrul Tineretului sau în turnee a avut ocazia să întâlnească o parte a marilor actori de care vorbeşte. Pe Carmen Trandafir, Florin Piersic, Tamara Buciuceanu-Botez, Pavel Bartoş, oameni pe care îi apreciază şi se consideră norocoasă că i-a văzut.
Îi place la repetiţii, deoarece sunt tot felul de încercări. Ba în privinţa machiajului, ba la costume ori la decor, pentru ca la final să se aleagă varianta cea mai bună.
Cu toate că în timpul liber lucrează şi la un salon din Piatra-Neamţ, nu ar renunţa pentru nimic în lume la teatru. Pentru ea, activitatea în această instituţie are întâietate.
(Sabina DAMIAN)