Două funcţii publice vacante, care ar face cu ochiul oricărui cetăţean care caută un loc de muncă stabil, nu au nicio căutare la Oniceni.
Primăria întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte ocuparea a două posturi la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU), unul de şef al serviciului şi altul de şofer PSI, în contextul în care nu găseşte persoane care să-şi dorească să lucreze în domeniu, spune primarul Bogdan-Ioan Duminică. Tocmai de aceea, potrivit edilului, cerinţele pentru înscrierea la concurs şi încadrarea în muncă în cadrul SVSU sunt foarte permisive.
Fără calificare şi vechime
În acest sens, cei interesaţi de cele două posturi nu au nevoie nici de calificare profesională şi nici de vechime. Tot ce trebuie să fac este să înveţe prevederile legale din bibliografia de concurs şi să obţină punctajul minim necesar.
Practic, Primăria Oniceni organizează concursuri pentru postul de şef SVSU şi şofer PSI fără să fi absolvit vreun curs de calificare profesională, urmând ca, după angajare, cei care au trecut de interviu, să absolve, în 6 luni, un curs în domeniu, pe propria cheltuială. Primarul spune că atestatele pot fi obţinute şi ulterior încadrării în muncă.
Pentru postul de şofer PSI, sunt solicitate studii medii sau generale, iar pentru postul de şef SVSU, condiţiile prevăd studii medii, fără o zi de muncă vechime.
La a treia încercare
Primarul comunei Oniceni, Bogdan-Ioan Duminică, spune că administraţia caută de ceva timp persoane pentru cele două posturi şi că actualul concurs este deja a treia încercare de a le ocupa.
Edilul explică situaţia prin lipsa candidaţilor calificaţi din comună şi spune că administraţia nu îşi mai permite să continuă să lase comuna fără oameni care să intervină la stingerea incediilor.
„Eu, dacă am un incendiu în comună, ce fac? Cu cine îl sting? Cine are atestat ca să vină la concurs? Învaţă oamenii din cărţi ca să treacă de concurs şi apoi învaţă şi partea practică, obţinând atestatele de care au nevoie. Nu am oameni în comună care să se implice în asta, trebuie să angajez pe cineva. Este a treia oară cănd organizăm concurs pentru postul de şef SVSU şi tot a treia oară când organizăm concurs pentru pompier şi nu s-a prezentat nimeni. Eu văd partea pozitivă a lucrurilor“, a declarat primarul.
„Totul este legal“
Practic, Primăria Oniceni încearcă să rezolve problema lipsei de personal prin lărgirea bazei de candidaţi, astfel încât la concurs să se poată înscrie şi persoane care nu au încă atestările profesionale.
Primarul susţine că această variantă este legală şi justifică decizia printr-o situaţie concretă: este nevoie de oameni care să poată interveni atunci când apare o urgenţă, iar candidaţi care să aibă deja calificările necesare nu s-au arătat.
„Totul este legal, nu există probleme în sensul acesta“, a adăugat primarul.
Alte condiţii pentru cele două funcţii publice sunt permisele de conducere. Pentru postul de şofer PSI, este necesar şi permisul de conducere, categoriile B,C şi E, iar pentru cel de şef SVSU, permisul de conducere, categoria B.
(N. RÎŞTEI)



