Nu poţi căuta nimic sigur şi cinstit pe on-line, un citat, o teză, ceva clar într-un mod anume, ceva-ul pe care memoria noastră agresată l-a pierdut, ceva-ul din pricina căruia îţi pierzi îngăduinţa şi liniştea odihnei şi a somnului, o expresie a lui Toma din Aquino, a Sfântului Augustin, al Sfântului Siluan de la Athos, sau ai uitat titlul unei cărţi de dragoste exemplară citită cândva, într-o împrejurare de tinereţe.
„Motoraşele” de căutare te smintesc, Wikipedia este surmenantă, traducerile sunt îndoielnice, totul pare nesistemic şi chinuitor până la disperarea unui avizat. Cred că-mi doresc să fug în munţi sau să mă ascund într-o sală de lectură cu prietenii mei muţi şi sinceri: Cărţile. Pe cine aş putea trezi după miezul nopţii ca să îmi împrumute o carte la care râvnesc? Dar nu există o sală de lectură deschisă noaptea în oraşul acesta în care Arta, artele, lectura, muzica – moarte a plictisului necruţător, sunt la ele acasă.
Ce să mai spun despre sfada constructivă, disputa dinamică şi râsetele ce urmează glumelor exotice ale artiştilor şi intelectualilor calibraţi? Ce ne facem, unde cercetăm o ediţie bilingvă, un dicţionar, cum ne aşezăm în trecutele halucinaţii muzicale ale minţilor pasionate? Muza stranie a iubirii şi lirei, Eutherphe, i-a inspirat pe celebrul doctor Constantin GOILAV şi pe domnul Valeriu DÎM într-un ciclu simfonic de Serate Muzicale continue şi exclusiviste, organizate în sediul Bibliotecii Judeţene „G.T. KI-RILEANU”. Salute, magisteris!
Informaţia care ne parvine astăzi de-a valma prin calculator este doar o tejghea cu pietricele colorate, falsuri sclipitoare la îndemâna oricui.
Cuprins de curiozitate şi sete, aninat ca o orhidee sau o creangă de vâsc de copa-cul memoriei, orice intelectual care se respectă ştie unde anume să caute în Trupul tipărit al Cărţii. Dacă nu o are în faţă, calcă aidoma unui nebun prins de febra dezinteriei agresive, cuprins de pântecăraie furioasă, o ia dute-vino prin casă, iar acelaşi dute-vino, merge în cerc, înjurând neisprăvirea neuronilor prinşi de sincopa uitării, neputinţa anilor…
Vom ajunge nevrotici, uituci, vom prinde şi ne vom lăsa prinşi de gustul acru al ştirilor de duzină, de zeflemeaua acidă şi agresivă a acestora, de repetiţiile unor scandaluri de iarmaroc, ne va ameţi Bestia al cărui nume e Legiune, dracul gol care a căpătat trup.
Poate că eu sunt dintre cei care scapă, poate ies la aer, prin ceţuri şi vânt care să-mi biciue fruntea şi sufletul. Ce este de făcut? Aveam o idee în cap, nu ştiu despre Nimic, nimic, nu-mi amintesc anumite teze ale scolaştilor, nu-mi cade în minte un citat al lui Toma din Aqvino.
Gata, „scăparea e fuga”* dintre păreţi, patru etaje jos, alte patru înapoi, sudoare, surmenare, fulare şi mănuşi aruncate… înapoi la un fel de raţiune, în noi înşine, acolo doar aflăm că nimeni nu are vreo amintire despre Vacuum versus gol, nimic, non-sens, absurd.
Şi o ofensivă plină de încredere mă aşează la masa de scris, aiurea, pe un colţ de masă din bucătărie, cu stiloul pregătit să agreseze Hârtia nesupusă în faţa căreia pierd mereu orice luptă, invariabil şi decisiv.
Dar pot încerca o afirmaţie paradoxală: acelaşi Nimic există, pentru că societatea informaţiei este una distopică. Trăim, ca atare, sub autoritatea golului multiplicat, într-o lume care are izul şi duhoarea nenorocirilor iminente şi imanente.
Asta se petrece alături de toate întâmplările nefericite şi accidentale. Astăzi un urs abandonat şi rănit pe şosea îmi udă ochii cu lacrimi adevărate şi sărate, regret întâlniri eşuate, conversaţiile fără miez, ciocnirile amendabile între oameni cu dogme şi culori diferite…
De peste tot, răzbat zilnic invective motivaţionale, ar trebui să-mi spun zilnic că sunt o persoană împlinită, frumoasă, să strig Euuuuuuuuuuu… ca un lup care-şi muşcă laba, să urlu chiar împotriva mea, eu împotriva tuturor, eu, eu, eu, ei, ei , ei…
Nu se poate astfel, voi prefera să rostesc Noi, să calc alături de fiinţe dragi şi de Dumnezeu în fiecare zi a vieţii mele. Chiar dacă nu ştiu prea multe despre El, am sentimentul că El ştie despre mine. Este o Iubire neegală şi radicală, cea mai mare dintre toate iubirile posibile.
Pe aceasta nu o voi pierde!
Şi cerneala coboară timidă, udă, pe Hârtie. C.M., cu mâinile lui de culoarea fildeşului, uscate şi mirosind a cerneluri, repară o priză, sau o strică dinadins ca să-şi facă de lucru…
Viaţa căpătă sens. Viaţa nu e on-line!
Iterum sepulchra nostra qui prodest?
Anica LUNCANU
* citat exact din colega Maria Simona BALINT
De ce? Pentru că nu mai este perfuzat, vitaminizat de cuvântul Scripturii, care are în țesătura lui interioară liniște, pace și unitate pe măsura. De ce? Pentru că a fost rostit de însăși Pacea, Liniștea și Unitatea noastră, Care este Iisus Hristos, Cuvântul întrupat. Ar fi minunat dacă dependența de cuvântul Domnului ar fi, cel puțin, direct proporțională cu dependența de smartphone. Un creștin autentic, atunci când se hrănește constant și profund din cuvântul Scripturii, cred că învață, în chip natural, să se raporteze extrem de prudent și înțelept față de tehnologie, punându-o pe aceasta în slujba credinței și a demnității sale de om. Adică, Biblia să devină adevărata tehnologie a ființei noastre”.i-haaaaaaa!