Acasă Administratie Nemţenii, codaşi la vaccinare

Nemţenii, codaşi la vaccinare

874
2
DISTRIBUIȚI

Doar 11% dintre rezidenţii, cu vârsta peste 16 ani, din judeţ, s-au vaccinat împotriva Covid-19, până acum,  în timp ce, la nivel naţional, media ratei de imunizare a trecut de 20%. Mai rău decât Neamţul, la capitolul acoperire vaccinală, stau judeţele: Bacău – 10.8 %, Giurgiu – 10.5 %, Botoşani – 10.4 % şi Suceava – 10.0 %. Valeriu Gheorghiţă a precizat, marţi, 4 mai, într-o conferinţă de presă, că cea mai bună rată de vaccinare este în Bucuresti, cu peste 30%, Capitala fiind urmată de judetele Cluj, Timis, Braşov, Sibiu şi Constanţa.

„Avem un procent de acoperire vaccinală, cu cel puţin o doză, de peste 20% din populaţia eligibilă. Avem 11,93% persoane care au fost vaccinate cu o singură doză şi 8,39% persoane care au fost vaccinate cu schema completă cu cele două doze. Avem peste două milioane de persoane care au fost vaccinate cu schema completă, ceea ce înseamnă obţinerea beneficiilor maximale după vaccinarea împotriva Covid-19“, a spus medicul Gheorghiţă.

În judeţ, pentru a accelera procesul de imunizare, mai multe echipe medicale mobile vor fi prezente, în data de 7 mai, în comuna Tazlău, şi în 10 mai, la Săbăoani, acolo unde cei care doresc se pot vaccina fără programare, cu serul Pfizer. De altfel, de la mijlocul acestei luni, Direcţia de Sănătate Publică intenţionează să aducă, de la Iaşi, o caravană mobilă, care să aibă acces în mai multe zone ale judeţului, cu scopul de a vaccina cât  mai multe persoane. Până la sfârşitul lunii aprilie, aproape 48.000 de nemţeni au primit cel puţin o doză de vaccin din schema completă de imunizare împotriva coronavirozei.

(M.T.)

2 COMENTARII

  1. Procent de vacinare mic pt ca populatia nu este informata. Unde sunt centre de vaccinare, care este programul lor, ce vaccin se administreaza in fiecare centru !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.