Necesităţi financiare pentru investiţii: Spitalul cere de la Consiliul Judeţean de două ori mai mult decât bugetul de investiţii

Data:

Solicitările finanaciare ale unor instituţii administrate sau care sunt în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ arată clar cât de mari sunt necesităţile şi cât de mic este bugetul destinat capitolului de investiţii.

Cea mai mare solicitare de la o instituţie admi-nistrată de Consiliul Judeţean Neamţ vine din partea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ care solicită 49 de milioane de lei pentru o serie întreagă de investiţii necesare, pornind de la reabilitarea Unităţii de Primiri Urgenţe, la construirea şi dotarea blocului operator şi până la necesarul PSI.

De menţionat este că bugetul de investiţii pe care îl gestionează, în 2015, Consiliul Judeţean Neamţ este, cel puţin la început de an, de 22 de milioane de lei.

Sume consistente au solicitat şi cei de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – 4,5 mi-lioane de lei, în timp ce sumele cele mai mici sunt cerute de Salvamont Neamţ (400.000 de lei) şi Administraţia Parcului Naţional Ceahlău (200.000 de lei).

Până vinerea trecută preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ s-a întâlnit cu toţi reprezentanţii partidelor reprezentate în legislativ şi au purtat discuţii pe marginea bugetului de investiţii alocat pentru anul 2015.

La finanţare au prioritate cele care au fost deja demarate şi necesită bani pentru continuare. Un alt subiect discutat a fost cel al finanţărilor nerambursabile şi al asocierilor cu diferite entităţi. Din cele 22 de milioane se vor aloca aproape 2,2 mi-lioane de lei pentru asocierile cu cluburile sportive şi celelalte solicitări.

Preşedintele a purtat, zilele trecute, discuţii cu mai mulţi primari care i-au trecut pragul pentru a vorbi despre necesităţile financiare şi a menţionat că niciuna dintre aceste discuţii nu a adus prea multă fericire edililor care vor canalizare, drumuri sau alte investiţii cu ajutor de la bugetul judeţului. „Din cele 80 de milioane de lei care vin în buget, 50 de milioane merg direct spre depozitul ecolo-gic“, a mai declarat Constantin Iacoban.

Este de menţionat că în ultimii ani, începând cu anul 2009, banii pentru investiţii au scăzut simţitor an de an. (Alex NECHITA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Ifron în flăcări

Din cauza unui scurtcircuit electric, miercuri seară, a izbucnit...

Găsit mort sub scuter

Miercuri după-amiază, sub un pod din comuna Ţibucani, a...

Ambulanţă lovită de un şofer neatent

Ieri după-amiază, la intersecţia străzilor Progresuluin şi Lămâiţiei din...