7.4 C
Piatra Neamț
luni, aprilie 28, 2025
AcasăSocial„Muzeul ciupercilor“ a împlinit trei ani de la închidere

„Muzeul ciupercilor“ a împlinit trei ani de la închidere

Date:

Muzeul de Istorie Bicaz (fostul Teatru Sătesc ”Ioan Kalinderu”) – monument istoric, a împli-nit în această vară trei ani de când, din cauza unei ciuperci care atacă lemnul, a fost închis. Nu de-a binelea, deoarece edificiul are câteva ferestre deschise pentru cei curioşi să vadă ce mai e „nou“ înăuntru. Cu uşurinţă, la uşile acestei clădiri pot ajunge şi turiştii îndemnaţi de informaţiile publice, de pe site-ul oficial al Complexului Muzeal Judeţean (CMJ), care indică un program de vizitare şi costul biletelor de acces, fără a aduce o menţiune în plus despre faptul că muzeul are lacăt pe uşă.

Imobilul este închis din 2014, iar de atunci, în afară de câteva tentative sterile de a interveni la salvarea monumentului, toate demersurile s-au soldat doar cu planuri şi idei. S-a vehiculat, în 2016, ideea realizării unui studiu de fezabilitate care să aducă în 2017 un proiect serios de reabilitare. Ceea ce, acum, este sigur şi se poate vedea din exterior este că au fost scoase o parte din ferestrele muzeului şi înlocuite cu nişte coli de tablă. Mai mult, o magazie, lipită de aceeaşi clădire este funcţională. Din interior se poate vedea cum o parte din tencuială a fost dată jos în speranţa că odată cu ea va fi fost eliminată şi ciuperca. O bună parte din piesele de muzeu se află şi acum depozitate la Liceul „Carol I“ Bicaz, iar tablourile celei supranumite „doamna acuarelei româneşti“ – Iulia Hălăucescu sunt expuse la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ.

 

Pe drumul hârtiilor

 

Ce şanse are muzeul să fie redeschis? Autorităţile judeţene au o veste pe jumătate bună. Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Judeţean, Nicoleta Husaru, a fost depus, în noiembrie 2016, la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, pentru finanţare din Programul Operaţional Regional 2014-2020, proiectul „Conservare, protejare, promovare a Muzeului de Istorie Bicaz“. „La această dată au fost fina-lizate evaluarea tehnică şi financiară, proiectul a depăşit pragul de calitate de 70 de puncte. Din câte am fost informată, potrivit ghidului de finanţare, sunt finanţabile proiectele care obţin peste 51 de puncte, dar prioritate au la finanţare cele care depăşesc pragul de calitate de 70. Proiectul acela a depăşit acest prag. La data aceasta nu ştim dacă proiectul o să primească finanţare pentru că ADR Nord-Est nu a publicat, încă, o listă prin care să prezinte un clasament al proiectelor“, a declarat Husaru.

De ce ar putea micul muzeu să fie trecut cu ve-derea? Pentru că este un monument de categorie B şi pentru că prioritate au mo-numentele de categorie A, dar şi pentru că Regiunea N-E a depus proiecte cu valoare de 200% faţă de sumele alocate. Salvarea ar putea veni din alte regiuni unde banii pentru investiţii de acest gen nu au fost cheltuiţi în totalitate şi se poate ajunge la un moment dat să se vorbească despre o redistribuire a fondurilor. Până acolo, muzeul rămâne, locul prielnic pentru o „expoziţie“ neoficială cu şi despre ciuperci.

(Marian TEODOROF)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.