Am găsit în diferite cărţi de critică de artă, de etică, literatură, în diverse exprimări estetice, începând de la Aristoteles că Adevărul, Binele şi Frumosul sunt categorii ale conştiinţei de cel mai înalt rang şi am reţinut bine aceste lucruri fără a le pătrunde deplin vreodată. Înţelegem cu greu darul şi vocaţia unui om pentru arte, ce am putea cunoaşte despre frumuseţe ca atare? Nu ştiu pe cineva care să cuprindă acest concept iar definiţia să rămână emblematică sau săpată în piatra timpului, a sculpturii şi a cunoştinţelor, aidoma celor X Table, aidoma canoanelor formulelor matematice. Experimentăm mental şi verbalizăm o retorică subtilă despre forme şi culori, căutăm şi ameţim simboluri fără a ne apropia câtuşi de puţin de energia sufletească subtilă a artiştilor mari care, pe pânze sau în piatră sau lemn îşi înmulţesc talanţii daţi lor anume la naştere.
Se înserează uşor şi abia aşteptăm să fugim, ca fluturii, către sălile Muzeului de Artă din Piatra Neamţ la emblematica Bie-nală Naţională de Artă Plastică „Lascăr VOREL”, a XVI-a aniversare şi ediţie, tradiţie a Fundaţiei „VOREL” care durează din anii 1997. Organizatori de suflet, Elena Ionescu şi Maria Huminiuc, o Doamnă căreia îi admirăm nu doar ţinuta elegantă ci şi privirea albastră, misterioasă a ochilor, inteligenţa.
Erau acolo atâtea personalităţi ale artei judeţene şi naţionale, oficiali, televiziuni, fotografi, blitz-uri, public avizat, încât am bănuit o conjuraţie boemă, plină de miez întru misterul sacru al frumuseţii. Oameni atinşi de oracol, artişti, critici, profesori. Mi-a fost ciudă pe Dumitru Bogdan ENACHE care a venit cu tablourile sub braţ de la Iaşi şi a fugit ca feţii frumoşi din faţa palatului de cleştar pe când putea pleca acasă cu fluieraşul norocos, dar el este greu de prins în frecvenţa harului său de excepţie. I s-o fi arătat vreo Naiadă şi a luat-o la drum ca Păcală cu uşa-n spinare…
Pe simezele Muzeului de Artă uluire, frumuseţi, încadraturi, năluci şi năluciri ale unor Artişti care pun în cheia lucrărilor lor însăşi viaţa şi dramele proprii. De la cei puţini pe care i-am cunoscut personal mi-am dat seama că boemii aceştia „nebuni” expe-rimentează lumea în chip dureros şi de neînţeles profanilor, pentru că limbajul estetic este particular. Nouă ne ajunge ca, prin educaţie, să căpătăm bun gust şi respect şi să visăm ca anumite lucrări să stea la noi în lumină potrivită.
La momentul oficial de deschidere a Bienalei au luat cuvântul: Mihaela VERZEA, Daniela SOROCEANU, Silvia TRĂISTARIU, Maria HUMINIUC, Costin NEAMŢU, Liviu SUHAR, Iulian BUCUR. Am uitat să precizăm că Bienala este şi Concurs, nu doar expoziţie şi să-mi fie iertată omisiunea. Ca noutate, o urnă de carton s-a plimbat ghiduş printre participanţi pentru desemnarea, pentru prima dată, a câştigătorului premiului publicului. Vorbele frumoase curgeau ca frunzele acestei toamne la pământ.
Grigore Agache discret stăpâneşte ca lorzii, Dinu Huminiuc domină, Emil Nicolae este, dar nu vernisează de această dată, Petrică Diaconu îşi plimbă bufniţele din capul lui şi din obsesiile altora. Arcadie Răileanu în capul scării zâmbeşte şi ne răsfaţă cu amintiri în timp ce în lumină acuarelele lui sunt incandescente, apoi se refugiază discret. Parcă îl şi văd trecându-şi pieptănul prin părul grizonat înainte de a se aşeza la masă. Abia sosit de la Bacău, prie-tenul Gheorghe Zărnescu îşi plimbă iubirea din cer şi pata neagră din suflet, o non-lumină şi un mop… pentru că are piticul pe creier al dadaismului şi al lui Tristan Tzara. Dacă orice Formă e artă, după spusa celebră a lui Václav Havel, atunci unii dintre noi dau în sminteală. Curată sminteală, dar care dintre noi este tocmai întreg dacă suntem sub aceste vremi? Dar aş vrea să invoc o literă din spusa poetului Emil Nicolae: „nu orice lucru aruncat pe o pânză e Artă. Eu vreau pictură.”
În capul scării, avocatul G.P., mai bicisnic decât un Harley Davidson pe care călăreşte prin lume ca pribegii, contemplă tăcut şi apoi se retrage, nu înainte de a schimba căteva vorbe cu mine. Cuvinte cu miez, umor, încântare reală după un eveniment reuşit. Corneliu Miftode demonstrează o teză despre temperatura de culoare necesară unei percepţii ideale a lucrărilor de artă, dispute curate, gustări, prietenie… Maria Huminiuc, amfitrioană perfectă, are grijă de toţi şi de fiecare. Seara continuă cu veselie mare şi minţi deschise. Pe artişti să-i mănânce Ciuma Frumosului, să se ducă pe la casele lor şi în istoriile culorii pentru că Dumnezeu Le stă aproape şi ei nu Îl văd.
Pe drumul de întoarcere, în faţa mea, pe drumul spre casă, trei prieteni plimbă un dor: C.M., L.D. şi P.D. Cu toţii vorbeau de reuşita acestei Mării a lui Huminiuc. Au venit 133 chemaţi de prestigiul Bienalei. Vasile Doru ULIAN – Piatra Neamţ, Florinel Constantin ANDRIŞAN – Bucureşti, Vali TRIFAN Belgia, Mimi REVENCU – Piatra Neamţ, Dumitru-Bogdan ENACHE – Iaşi, Andrei FERARU – Paris şi alţii au fost absenţii noştri.
Aceşti oameni nu vorbeau unii cu alţii, ci fiecare cu sine… Ne uitam cum târîie drumul artiştii, de la Mare la mic, într-un fel de convoi fără şiruire, sub un bec pinaltic şi prostesc. Fusese festa maxima! Saturnalia Artei!, iar ei umblau ca Socrate căutând pe undeva Adevărul, sau Frumosul.
Noi suntem aievea sau avem doar o vagă închipuire? Francisc Rafael Matias cu „Moarte” este închipuire, e om, dar Nicolae Ciochină cu „Forme ale materiei”? Oameni buni, aveţi chip şi înfăţişare? Am intrat în Muzeul de Artă ca să vă vedem pe unii, pe alţii să vă revedem. Pe unde umblaţi în aiurita lume? Dacă, în schimb, am auzi că ceva rău i se întâmplă oricăruia dintre voi, ne aşezăm pe marginea unui şanţ şi plângem, vom striga Lui Dumnezeu să vă blesteme cu Eternitatea pe cap. În ceea ce mă priveşte, cel puţin, nopţi în şir am derulat filmul expoziţional după ce am alergat în cerc prin săli ca bicisnice seminţe de arţar care se învârt, se învârt până amuţesc sub călcâiul lumii acesteia plină de încântare şi culoare, forme. Mult pentru un loc atât de strâns, stiluri diferite, concepte este-tice diverse, artiştişti diferiţi, dar prezenţi nedespărţiţi, TOŢI!
Tainic, se aşează noptatica linişte.
Admiraţia noastră organizatorilor, vorbitorilor, îndrăzneţilor de pe simeze, muzeografilor, publicului iubitor de artă din Piatra Neamţ şi de oriunde va fi venit la noi.
„…zugrăvite sunt păcatele Zeilor Cereşti. Rupeţi pânza!” (Ovidius, Metamorfoze, cartea a VI-a)
Ad tua Vesta, Maria!
