l şobolanii mişună în voie printre gunoaie iar câţiva câini vagabonzi se simt ca acasă l autorităţile locale spun că sunt interesate să cureţe spaţiul, dar va mai dura până vor dispărea toate gunoaiele
O imensă groapă de gunoi a răsărit pe strada Subdărmăneşti din Piatra-Neamţ, în locul unde, până acum câteva zile, a funcţionat Bazarul Municipal. Comercianţii s-au mutat în noua locaţie de pe strada Muncii, iar în urma lor au rămas tone de gunoaie. Au avut grijă să-şi ia tot ce ţine de activitatea lor, până la ultimul şurub, însă nicunul nu s-a gândit să-şi strângă şi mizeriile. E drept, nici înainte de mutare, Bazarul Municipal nu excela la capitolul curăţenie, însă probabil, mormanele de gunoi nu erau aşa multe şi nici nu erau atât de vi-zibile, mascate fiind de chioşcurile şi celelalte împrejmuiri din Bazar. Acum însă mizeria a devenit de-ranjantă. Gunoaiele împânzesc întreaga suprafaţă, fiind răscolite de câinii fără stăpân aciuaţi pe acolo şi de şobolanii ce mişună nestingheriţi printre resturi. Localnicii din zonă s-au dovedit răbdători. I-au văzut pe comercianţi plecând, au văzut ce au lăsat în urma lor dar au sperat că va veni cineva să cureţe terenul, dacă tot a existat preocuparea de a-l elibera. Zilele au trecut, gunoaiele – deşi răvăşite de vânt – nu s-au curăţat singure, câinii susţin concerte seară de seară iar şobolanii se înmulţesc ne-stingheriţi.
Autorităţile locale spun că degajarea gunoaielor de pe terenul fostului bazar e în atenţia lor şi se va rezolva în câteva zile. Deocamdată, abia joi se va face transferul terenului din administrarea CMI Urban în cea a primăriei. „În şedinţa de joi se va aproba preluarea terenului la primărie, după ce se va semna procesul verbal de predare-pri-mire, vom solicita să ni se predea curat, sau, dacă nu se va face acest lucru, vom începe noi curăţarea lui. Trebuie doar puţină răbdare, căci nu se poate face totul într-o zi. Am confirmare de la Publiserv că au o comandă primită de la Urban, ce le-a solicitat să cureţe terenul. Mâine se va începe igienizarea zonei, nu va rămâne aşa“, a declarat primarul Dragoş Chitic.
Bazarul Municipal, aflat sub administrarea directă a CMI Urban, şi-a deschis porţile, în strada Muncii, pe 22 ianuarie. În urmă cu câţiva ani, Primăria Piatra-Neamţ a lansat ideea că bazarul trebuie mutat într-un spaţiu mai adecvat, cel de pe strada Subdărmăneşti neavând condiţii de primire a unor avize PSI. Aşa s-a născut ideea transformării unor căsuţe sociale în spaţii de vânzare pentru bazar, ce s-a şi întâmplat pe strada Muncii.
Cartier de locuinţe, biserică?
Acum, că terenul de pe strada Subdărmăneşti a rămas liber, se ridică întrebarea ce destinaţie îi va fi atribuită şi cine va beneficia. Are o suprafaţă generoasă – 15.027 metri pătraţi, şi se află amplasat într-o zonă rezidenţială a cartierului Dărmăneşti. Comercianţii tot vorbesc că terenul ar fi deja promis cine ştie cui, iar locuitorilor învecinaţi le-a ajuns la urechi zvonul că pe acel teren s-ar construi o nouă biserică. Autorităţile locale afirmă, însă, că terenul nu a fost înstrăinat şi nici nu va fi. „Vrem să înfrumuseţăm zona, cred că cea mai bună destinaţie ar fi pentru locuinţe sociale sau blocuri ANL“, a declarat primarul Dragoş Chitic.
(Ioana CALIŢCHO)




Da,fix inca o biserica trebuie acolo,e una doar la 500 m distanta si targetul e de 250 m intre ele. Vai de noi ce am ajuns…la mana popimii grase si pedofile!