Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au recuperat un molar de mamut, vechi de aproape 10.000 de ani, care fusese scos la vânzare pe internet de o femeie în vârstă de 55 de ani, din comuna Borleşti. Anunţul a apărut în luna mai, iar oamenii legii au identificat-o pe vânzătoare ieri.
Din cercetări a reieşit că femeia primise bunul respectiv de la un consătean care-l descoperise întâmplător în albia pârâului Nechit, în 2018, şi i-l făcuse cadou. În prezent omul este decedat. Ea a păstrat dintele ca piatră decorativă şi apoi s-a gândit că ar putea scoate ceva bani pe el, fără a şti că este vorba despre o fosilă extrem de preţioasă. Molarul a fost ridicat de poliţişti şi în perioada următoare va fi predat unei instituţii specializata a statului, conform dispoziţiilor legale.
„Potrivit legii, persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător bunuri din categoria bunurilor culturale, paleontologice şi arheologice sunt obligate să le predea autorităţilor statului, în termen de 72 de ore de la descoperire. Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condiţiile prevăzute mai sus bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar în cazul descoperirii unor bunuri culturale de valoare excepţională se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului“, a declarat subinspectorul Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
(Mihai SAVA)