Acasă Economic Medici arătaţi cu degetul de către un pacient nemulţumit: Diagnostic greşit, fără...

Medici arătaţi cu degetul de către un pacient nemulţumit: Diagnostic greşit, fără consultaţie

9371
3
DISTRIBUIȚI

l un pietrean acuză că din cauza unui diagnostic greşit trage acum ponoasele unei recuperări de durată

l trimis acasă pentru că a fost diagnosticat cu o simplă entorsă, ulterior s-a dovedit că bărbatul avea de fapt o fractură de maleolă şi entorsă de gleznă gradul III

„Eu nu sunt supărat pe sistemul sanitar, pentru că oricum sistemul nostru sanitar este varză. Pe mine mă supără indolenţa unor medici care nu-şi fac datoria, care sunt plictisiţi. Să lase locul altora să facă. Sunt medici tineri care vor să se afirme. Nu mi se pare corect ca un medic să nu pună mâna pe un picior, să-i fie greaţă sau să nu coboare din camera de gardă şi să se uite la pacienţi. Acuz aceşti doi medici că nu şi-au făcut treaba cum trebuie.“, a spus V.F., un pacient, în vârstă de 36 de ani, din Piatra-Neamţ. Aşa şi-a început povestea bărbatul care, acum, face şedinţe de recuperare, explicându-ne că a fost nevoie de aproximativ trei luni de chin până să primească un diagnostic corect. În tot acest timp, a fost văzut de mai mulţi medici, a făcut nenumărate radiografii şi a cheltuit bani din buzunarul propriu pentru un RMN. Acesta consideră că ponoasele pe care le trage acum sunt „rodul“ indiferenţ ei şi superficialităţii unor medici ortopezi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ. La sfârşitul lunii iulie, omul s-a dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU, după ce, în urma unei căzături, avea dureri foarte mari la un picior. „Mi s-a spus să merg acasă şi să pun gheaţă, pentru că e o simplă entorsă.“ Omul este nemulţumit pentru faptul că, atunci când a ajuns pentru prima dată în spital, diagnosticul care s-a dovedit, mai târziu, a fi unul greşit, a fost pus fără consultaţ ie. „În 26 iulie, în jurul orei 14, m-am prezentat singur la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ unde am fost îndrumat către Radiologie. Radiografia a fost citită de domnul doctor Constantin Nanu, care mi-a sugerat că este o simplă entorsă. Doctorul acesta nici n-a coborât de la etaj, de la camera de gardă. Mi s-a spus să merg acasă pentru că e vorba despre o simplă entorsă şi să pun gheaţă. Nici nu l-am văzut şi nici nu-l cunosc pe acest doctor. Am plecat acasă, revenind a doua zi şi cerând să mi se pună ghips pentru că la entorsă bănuiam că trebuie pus în ghips. Am cerut să fie imobilizat piciorul pentru că era umflat. După 14 zile a fost scos ghipsul. Piciorul era mai umflat şi vânăt.“ După acest episod, omul a relatat cum a fost trimis în Policlinică, pe cheltuiala lui, pentru a fi programat la şedinţe de recuperare. Acolo, un alt doctor, după ce a văzut radiografiile pacientului a refuzat să-i facă şedinţe de recuperare. În cele din urmă, un alt ortoped avea să confirme diagnosticul de fractură. „Mergând în Policlinică, am trecut pe la doctorul Constantin Colesniuc, pentru a mă programa la recuperare. Dumnealui, când mi-a văzut piciorul, mi-a spus că este fractură şi nu are cum să-mi facă recuperare, iniţial, uitându-se şi pe film (radiografie – n.red.). M-am prezentat din nou la spital, în aceeaşi zi, unde m-au trimis ba sus la Ortopedie, ba jos la UPU şi tot aşa. Văzând că nu am rezolvat nimic, m-am plâns la UPU pentru că aveam dureri groaznice. Mi-au făcut fişă şi mi-au refăcut radiografiile. Am cerut să fiu văzut de un medic ortoped pentru că prima dată nu m-a văzut niciun medic. A coborât domnul doctor Remus Caranfil, care mi-a spus, după repetarea filmului că, într-adevăr, este o fractură de maleolă. L-am întrebat de ce la primul film nu s-a văzut că este o fractură. Dânsul mi-a răspuns că a greşi e omeneşte. Nici acesta nu a pus mâna pe picior să vadă cât e de umflat, dacă circulaţia sângelui este bună şi lam rugat să mi se administreze anticoagulante pentru a preveni formarea de cheaguri. Dânsul a spus că nu e nevoie. Mi s-a pus ghips şi am fost trimis acasă. În septembrie am revenit, mi s-a dat ghipsul jos. Piciorul tot umflat şi mai vânăt. Mi s-a spus că este în regulă să fie aşa după o fractură.“

Diagnosticat corect după două luni şi jumătate

Nemulţumit de medicii ortopezi de la SJU, bărbatul a spus că a luat legătura cu un alt medic de aceeaşi specialitate, din alt oraş. Acesta i-ar fi administrat coagulante şi tratament pentru circulaţia periferică, recomandându-i să facă şi RMN. Rezultatele investigaţiei au arătat că acesta suferea, în continuare, de o fractură de maleolă, ruptură parţială a ligamentelor şi entorsă de gleznă de gradul III. Acum, pacientul spune că beneficiază de recuperare, însă teama că ar fi putut, în urma diagnosticării incorecte, să păţească ceva şi mai grav l-a determinat să-şi verse oful. „Eu plătesc nişte bani la Sănătate şi mă duc în spital ca să mă trimită acasă, pentru indolenţa lor, pentru că sunt nişte medici indolenţi la Ortopedie, unde se negociază orice. Şi acum, umblu cu glezniere. O gleznieră e 100 de lei, plus drumul în fiecare zi pentru recuperare. Abia de vreo două săptămâni pot să merg, cât de cât. Nu e corect. Acum văd că se iese în stradă pentru salarii, dar când s-au închis spitalele de ce nu s-a întâmplat asta?“, a mai spus V.F. Acest articol a fost scris pe baza mărturiilor pacientului şi a unor documente justificative care prezintă diagnostică ri diferite ale afecţiunii bărbatului. Atât Spitalul Judeţean, cât şi medicii care au fost amintiţi în material au dreptul la replică. (Marian TEODOROF)

3 COMENTARII

  1. Dar pacientii de ce nu ies in strada sa ceara construirea de noi spitale, scoaterea locurilor de medici la concurs, trimiterea acestora la cursuri de specializare pe banii spitalului cum e si normal ca doar spitalul il deservesc cu stiinta lor? Ce treaba are doctorul cu costul gleznierei, a RMN-ului? Astea ar trebui finantate de la bugetul de stat! Politicienilor pe care-i votati pentru 1 litru de ulei le-ati cerut ceva pentru sanatatea voastra? Nu? Atunci inseamna ca sunteti multumiti si va meritati soarta!

  2. In primul rand nu imi merit soarta ca sunt medici ce nu isi fac meseria….nu am cerut nimik doar am spus cat de prost isi fac meseria Unii medici…de votat am votat de iesit in strada am iesit de multe ori si aici si in Bucuresti….dar se pare ca esti prea inculta si proasta.. Citeste cu atentie articolul .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.