Trei oameni au fost la un pas de moarte, în după-amiaza de 15 ianuarie, după producerea unui accident rutier în comuna Bodeşti. Evenimentul a avut loc pe la ora 16.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un localnic în vârstă de 70 de ani conducea o maşină pe DJ 155 şi, pe fondul vitezei şi ceţii, înainte de o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei intrând într-un parapet metalic. Glisiera a străpuns parbrizul chiar pe mijloc ieşind apoi pe laterala din dreptul pasagerilor. La locul evenimentului au intervenit voluntarii, pompierii pietreni şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Şoferul, nevasta acestuia (66 de ani) şi o altă pasageră au fost scoşi dintre fiare de participanţii la trafic. Primii doi au fost preluaţi de SMURD şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Cealaltă femeie care avea leziuni mai grave a fost stabilizată de echipajul medical şi dusă apoi la acelaşi spital. Conducătorul auto nu băuse alcool şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
În aceeaşi zi de duminică, la ora 21.30, un tânăr de 21 de ani, din Tazlău a ajuns cu maşina în grădina casei unui localnic. Şoferul nu deţinea permis şi avea îmbibaţia alcoolică de 0,50 mg/l, în aerul expirat, iar autourismul nu avea RCA şi Inspecţia Tehnică Periodică a acestuia era expirată. Individul s-a ales cu dosar penal.
(Mihai SAVA)