Maşină răsturnată la Săbăoani

Data:

l două persoane au fost rănite, iar pe E 85 s-a circulat cu dificultate

Neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers a dus la producerea unui accident rutier, în după-amiaza de 11 august, la ieşirea din satul Traian (al comunei Săbăoani), pe E 85.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o şoferiţă care avea direcţia de mers spre Iaşi conducea un Volkswagen (înmatriculat NT-06-MDB) şi a vrut să vireze la stânga, spre un drum secundar – care ducea în centrul localităţii. Manevra, făcută de pe prima bandă a drumului european a fost făcută imprudent, drept pentru care autoturismul a izbit o altă maşină (înmatriculată SV-01-POD), care se deplasa în aceeaşi direcţie, dar pe banda a doua a şoselei. În urma impactului, autovehiculul cu numere de Suceava s-a răsturnat în câmp, iar ambele persoane din acesta au fost rănite. Una a fost transportată la Spitalul Muni-cipal de Urgenţă Roman, iar cealaltă a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La locul accidentului au intervenit şi pompierii, care au asigurat măsurile de prevenire a producerii unui incendiu, dar şi mai multe echipaje de Poliţie care au flui-dizat traficul, dat fiind faptul că vreme de aproape o oră circulaţia pe E 85 a fost îngreunată.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

A plonjat în pârâu cu tot cu maşină

Ieri, chiar înainte de amiază, în Târgu-Neamţ, un şofer...

Lemne deturnate, confiscate de poliţişti

Sesizaţi de un cetăţean vigilent, poliţiştii au descoperit un...