l avaria a durat timp de şase ore
O nouă avarie, de această dată la Staţia de epurare a apelor uzate care deserveşte municipiul Piatra-Neamţ le-a dat de furcă reprezentanţilor ApaServ la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit conducerii companiei problema a fost cauzată de întreruperea subită a alimentării cu energie electrică, ceea ce a dus, inevitabil, la sistarea funcţionării întregului sistem; în aceste condiţii s-a apelat la soluţia de compromis, aceea de a deversa apele uzate în râul Bistriţa.
„Staţia e alimentată cu energie din două surse, şi ambele ne-au creat probleme: una a căzut, iar pe a doua nu am reuşit să o pornim, astfel că am fost nevoiţi să deversăm apa, fără reziduuri solide, în râul Bistriţa. Totul a durat cam şase ore. Noi am respectat procedurile şi am anunţat Garda de Mediu şi pe cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor cu privire la situaţie. Totul a durat de la ora 6 dimineaţă până la 11.50, când problemele s-au remediat şi am repornit staţia. Am mai avut probleme de-a lungul timpului, pentru că acestea sunt inevitabile, dar niciodată nu ne-am mai confruntat cu o astfel de avarie, la ambele surse de alimentare“, a declarat Ioan Păcală, directorul tehnic al Companiei Judeţene ApaServ.
În prezent avaria este complet remediată, iar sistemul funcţionează în parametri normali, au mai completat reprezentanţii societăţii. (R. ZAHARIA)
ApaServ Piatra Neamt este definitia prostiei, a incompetentei, a bataii de joc la adresa banului public si implict la adresa platitorului de taxe si impozite.
Din cate am citit in articol, avaria a durat cca 6 ore. Sa inteleg faptul ca in cele 6 ore “profesionistii” de la ApaServ, nu au fost capabili sa faca rost de un generator mobil de mare capacitate pentru a asigura functionarea echipamentelor si instalatiilor ?
“Am mai avut probleme de-a lungul timpului, pentru că acestea sunt inevitabile, dar niciodată nu ne-am mai confruntat cu o astfel de avarie, la ambele surse de alimentare“ – Asta se intampla atunci cand nu ai pus la punct un plan de actiune in caz de dezastru. In momentul in care exista un asemenea plan, acolo gasesti toate raspunsurile legate procedurile si metodele de actiune in caz de: (completati voi pe linia punctata) …..
Lucrul acesta s-a observat si in momentul in care o banala avarie a lasat locuitorii orasului 3 zile fara apa potabila, iar persoanele care trebuiau sa intervina se aflau la chiolhane de partid, erau premiate si petreceau. In tot acest timp angajatii ApServ spargeau orbeste toate strazile din oras pentru a incerca sa identifice problema.
Definitia prostie ApaServ Piatra Neamt = Sa repeti acelasi lucru si sa astepti rezultate diferite.