Maşină răsturnată în faţă la „Regal“

Data:

În după-amiaza de 28 august, în municipiul Piatra-Neamţ, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Evenimentul s-a petrecut la ora 17.20, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un localnic în vârstă de 42 de ani conducea un autoturism pe strada Dimitrie Leonida şi, ajuns la intersecţia cu strada Biruinţei, nu a respectat indicatorul interzis viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, după care s-a izbit într-o maşină care circula regulamentar. La volanul acesteia era un bărbat de 35 de ani, din comuna Alexandru cel Bun.

Impactul a fost atât de violent încât al doilea vehicul a fost dat peste acap, ajungând pe cupolă, pe trotuar, în faţa restaurantului „Regal“.

Şoferul a rămas blocat între fiare, fiind extras de către pompieri. El a fost îngrijit de paramedici şi transportat apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Pompierii au curăţat carosabilul şi au repus maşina pe roţi, scoţând-o de pe trotuar. Cei implicaţi în accident nu băuseră alcool. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Doi copii răniţi la Horia

Nepăstrarea distanţei de siguranţă în mers a dus la...

Razie pe DN 2

Vineri, în intervalul orar 13-17, poliţiştii rutieri au desfăşurat...