11.8 C
Piatra Neamț
sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăEvenimentMaşină în flăcări

Maşină în flăcări

Date:

Din cauza unui scurtcircuit la un conductor electric defect, un autoturism Renalut (înmatriculat NT-01-PAP) a luat foc, ieri dimineaţă. Maşina, adusă din străinătate în urmă cu aproximativ două săptămâni, era parcată pe Aleea Ulmilor, la o jumătate de metru de peretele (din PVC) lateral al Pieţei Dărmăneşti, din municipiul Piatra-Neamţ. Proprietarul a povestit că pe la ora 7 a ieşit din casă, a pornit motorul şi, după câteva minute, a văzut că începe să iasă fum de sub capotă, aşa că a sunat la 112. La faţa locului au intervenit două autospeciale cu mai mulţi pompieri. Deşi militarii au ajuns rapid, au ars bordul autovehiculului, scaunele din faţă şi tapiţeria. Totodată, s-au degradat parbrizul şi cupola maşinii. Conform Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) „Petrodava“, una din cauzele principale izbucnirii unui incendiu la bordul unei maşini este scurtcircuitul electric care apare, deseori la improvizaţiile efectuate la instalaţiile electrice, ori din cauza neizolării corespunzătoare sau chiar îmbătrânirii reţelei de cabluri electrice. O altă cauză poate fi supraîncălzirea prin frecarea la sitemele de frânare (plăcuţe, saboţi, discurile de ambreiaj). În scopul evitării unor evenimente nedorite IJSU le recomandă cetăţenilor respectarea unor măsuri menite a le proteja viaţa, familia şi bunurile. Astfel, înainte de a pleca cu maşina, este bine să verificaţi apariţia unor eventuale scurgeri de carburanţi sau lubrifianţi, dar şi perioada de garanţie a stingătorului din dotare. Nu recurgeţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens, mergeţi imediat la un service autorizat. Dacă pe timpul deplasării simţiţi miros de încins sau vedeţi fum, opriţi imediat maşina în afara părţii carosabile, evacuaţ i persoanele şi eventualele bagajele din autoturism şi sunaţi la 112. Totodată, în cazul unui eventual incendiu la un autoturism care are montată o instalaţie GPL, anunţaţi pompierii, îndepărtaţi curioşii şi personalul neautorizat până la venirea salvatorilor şi nu încercaţi să stingeţi singuri focul! (Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.