Când pronunţi numele Mariei Hibovski, gândul îţi zboară, fără să vrei, la teatru. Ea şi soţul ei, regizorul Ghiţă Hibovski, trăiesc pentru arta spectacolului, pentru a bucura pe alţii prin activitatea lor. Şi fac aceasta de foarte mult timp. Fie că o întâlneşti pe stradă, într-un magazin, pe o potecă din pădure făcând jogging, fie că o vezi pe scenă, Maria reuşeşte fără niciun efort să-ţi transmită o stare de bine. E adevărat că a fi om presupune a avea o oarecare fragilitate, sensibilitate. Cu toţii avem aceste calităţi, dar unii dintre noi refuzăm cu obstinaţie să le recunoaştem considerându-le semne de slăbiciune şi, astfel, uităm să le mai folosim atunci când trebuie. Nu este şi cazul ei! Maria este puternică şi sensibilă, în acelaşi timp. Doar că, ştie când, cât şi cum să folosească aceste calităţi.
Dincolo de orice, un lucru e sigur: a reuşit, prin multă muncă, să-şi construiască o carieră frumoasă în domeniul actoriei. În linii mari, toate acestea se cunosc. Detalii, în materialul care urmează.
„Doamna Maria“ de la Teatrul de Joacă
De foarte mult timp, Maria Hibovski iniţiază în tainele actoriei copii şi tineri, la Şcoala Populară de Artă, din cadrul Centrului pentru Cultură „Carmen Saeculare“ şi la Grădiniţa „Cristos Rege“. Nu-i place să i se spună că este profesoară, pentru simplu fapt că nu se consideră a fi un cadru didactic care predă o materie după o programă. De altfel, cei mici şi adolescenţii cu care lucrează îi spun „doamna Maria“. Toţi, dar absolut toţi o iubesc, iar unora parcă le „râd“ ochii atunci când o văd şi acest lucru spune multe.
La Clasa de Actorie din cadrul Şcolii Populare de Artă coordonează 35 de copii şi adolescenţi, împărţiţi pe grupe. La caută texte, le dă roluri, sfaturi, îl ajută să-şi descopere abilităţile, să-şi înfrângă temerile şi să-şi stăpânească emoţiile. Unora le-a marcat destinul într-atât încât au ajuns ulterior să studieze actoria în ţară ori în străinătate. Dincolo de agitaţie, muncă, joacă şi supărările inerente, cel mai important este că învaţă unii de la alţii şi transmit multă energie pozitivă. „Eu nu am zis şi nu am să spun niciodată că sunt profesor. Sunt actriţă şi împărtăşesc ce ştiu, cum ştiu, cât pot din tot ce am acumulat până acum. Consider că ei «fură» ceva de la mine, iar eu «fur» ceva de la ei. Conştient am luat bucuria şi dăruirea pe care o au ei în joc şi în tot ceea ce fac. Şi acest lucru mă ajută foarte mult în meseria mea şi în lucrul cu ei. Am foşti elevi care acum îmi scriu din străinătate şi îmi mulţumesc. Nu neapărat pentru ce le-am dăruit pe zonă de teatru, ci de dezvoltare personală. Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai mare satisfacţie. Acestora li se adaugă lucrurile aparent mărunte de zi cu zi, dar care îmi aduc mare bucurie. De exemplu, într-o dimineaţă, am primit un mesaj de la mama unui copil de la Grădiniţa «Cristos Rege», loc în care merg de aproape 11 ani. Nu am reuşit să ajung la toate grupele şi copilul ei s-a supărat. Mi-a spus că a adormit plângând pentru că «doamna Maria nu a venit la grupa lui şi este nedrept». Mama lui mi-a transmis că a încercat să-l liniştească spunându-i că, probabil a intervenit ceva şi nu am avut timp. El i-a răspuns că «la grădi e obositor, iar doamna Maria e singura care nu mă oboseşte şi o iubesc aşa cum ne iubim noi oamenii între noi». Acestea sunt unele dintre cele mai mari satisfacţii. Eu cred că asta este menirea mea pe acest Pământ: să bucur pe alţii, atât cât pot eu, prin ceea ce fac cu mici, cu mari“, a spus Maria Hibovski.
De curând, s-au încheiat Zilele Clasei de Actorie. Şi anul acesta, copiii coordonaţi de Maria Hibovski şi-au împlinit frumos misiunea, pe scene mici, dar pentru spectatori dornici să se bucure de „jocul“ lor. „Au fost patru zile efervescente. Să ai 40 de copii care să meargă cu autocarul presupune o oarecare organizare şi respon-sabilitate, mai ales că ei erau foarte încântaţi, veseli, parcă ar fi fost într-o excursie. A fost o ieşire bi-nevenită şi am fost primiţi cu foarte mare bucurie. Am jucat pentru spectatorii mici, dar şi mari, din comunele Ştefan cel Mare şi Zăneşti. La Ştefan ce Mare, domnul primar Ouatu, care este foarte inimos, a adunat multă lume la reprezentaţiile copiilor. Eu am făcut o tradiţie, ca după spectacol, la aplauze, ei să se prezinte. Ei bine, după ce îşi rostea fiecare numele, sala izbucnea în urale. A fost impresionant! La Zăneşti am programat spectacolele într-o duminică, şi lumea a venit mai greu, dar atâţi câţi au venit s-au bucurat de spectacol. Luni şi marţi am jucat în sala Consiliului Judeţean pentru a bucura, de această dată, copiii din oraş. Regretul meu este că nu pot juca mai mult timp aceste spectacole, deoarece este multă muncă şi e păcat că produsul final, spectacolul în sine, e jucat de prea puţine ori“, a adăugat actriţa.
25 de ani de Teatru Tandem. Şi povestea continuă…
Mulţi o cunosc pe Maria de pe vremea când, alături de soţul ei, regizorul şi teatrologul Gheorghe Hibovski, au înfiinţat Teatrul Tandem. Se întâmpla acum 25 de ani, într-o vreme când ideea de teatru independent părea dacă nu o utopie, cu siguranţă o nebunie. Mă întreb câţi dintre noi, din dorinţa de a face lucrul pentru care simţim că suntem meniţi pe această lume, am face ce au făcut ei? Prea puţini, cred. Şi-au confecţionat singuri decorurile, au bătut pe la tot felul de uşi pentru a fi primiţi cu reprezentaţiile lor şi nu s-au dat în lături de la munca grea. Apoi, din ce în ce mai multă lume a început să-i aplaude şi să-i aprecieze şi aşa au ajuns să străbată ţara în lung şi lat, cu decorul înghesuit în maşină, lângă ei. Dorinţa lor este să marcheze un sfert de secol de Tandem în sala pe care vor să o amenajeze cu sprijinul firmei Moldocor, într-o centrală dezafectată, atribuită cu titlu gratuit de Primăria Piatra-Neamţ. Până atunci, fac ceea ce ştiu mai bine. „ Pe 7 martie, vom avea o reprezentaţie la Temple Pub, cu «Avem di tăti», după Alecsandri. O să mai jucăm în aprilie, un spectacol interactiv pentru copii ,«Dănilă Prepeleac“, pe care noi îl jucăm încă de la înfiinţarea Tandem-ului. Acesta şi «Povestea Poveştilor». Ne dorim să facem sala, am avea unde repeta, am juca cu copiii. Dorinţa noastră este să se deschidă acest «teatru de buzunar» şi să facem o stagiune cu toate spectacolele Tandem, atât pentru copii, cât şi pentru maturi“, a declarat Maria Hibovski.
Actriţă la Teatrul Tineretului
De vreo doi ani, Maria Hibovski poate fi văzută şi pe scena Teatrului Tineretului, instituţie în cadrul căreia este angajată cu jumătate de normă. E una dintre profesoarele din „Visătorul“, spectacol-concert de Ada Milea, „Sofia“ în „Dar…ce-aţi crezut?!“ de Nadejda Ptuşkina şi „Negustoreasa“ în „Revizorul“ de N.V. Gogol. „Uneori mă gândesc că eu încă sunt un copil. Atâta bucurie am când joc «Visătorul» că nici nu-ţi poţi imagina. Nu ştiu cât de bine este înţeles mesajul, cum percep micii spectatori ce se întâmplă pe scenă, dar ceea ce simt eu este o bucurie de nedescris. Şi chiar îi scriu Adei Milea, în privat, după fiecare reprezentaţie aproape, că sunt momente în timpul spectacolului când mi se face pielea de găină, atunci când îi cânt cântecele. Lucrul cu Ada Milea a fost o adevărată probă de creativitate. Cântam ceva, apoi venea cu o altă variantă de text. A doua zi, iar se repeta, găseam variante cu tuburi, oale, tigăi, după care, a treia zi venea cu altă varintă la acelaşi cântec. Şi trebuia să schimbăm aproape totul. Pentru mine nu a fost foarte ciudat, deoarece la fel făcea şi Ghiţă când lucram cu el, în sistem independent. Repetiţiile la «Visătorul» au reprezentat pentru mine o perioadă frumoasă şi interesantă. Eu fiind nouă în colectiv a fost pentru prima dată când am lucrat cu o mare parte dintre colegii mei. Şi ca orice început nu e totdeauna roz, dar m-am bucurat să descopăr modul de lucru al Adei Milea“, a adăugat actriţa.
În această perioadă poate fi văzută, alături de minunaţii ei colegi şi în „Revizorul“. Jocă rolul unei negustorese care vine la primar cu jalba-n băţ, plângându-se de tot felul de lucruri. Deşi e un rol mic, e fabulos prin modul în care îi dă viaţă, iar apariţia ei pe scenă bucură cu adevărat publicul. „Spectacolul durează trei ore cu tot cu pauză. Şi, cu toate că stau mult la cabină până intru în scenă, e un rol pe care îl joc cu mare plăcere. Abia aştept să apar în faţa spectatorilor cu această «tănţică» cum îi spune eu, care îmi umple sufletul. Ca să nu mai zic de rolul din «Dar… ce-aţi crezut?!“. E un rol de compoziţie, care mă solicită din toate punctele de vedere şi îmi place foarte mult. Pe această cale vreau să îi invit la Teatrul Tineretului pe toţi cei care nu au văzut aceste spectacole sau care, de ce nu, poate vor să le revadă“, a spus Maria.
O zi din viaţa ei
Energia o ia din familie. De la soţ, mătuşă şi din tot ce face. Pare neobosită deşi, uneori ca noi toţi, mai pică. Recunoaşte acest lucru, dar crede că e foarte important să te ridici şi să o iei de la capăt ori de câte ori este nevoie. E dependentă de sport, de mişcare în aer liber şi de oameni dragi şi buni cu care să socializeze şi să construiască lucruri frumoase. Are o viaţă agitată, în sensul bun al cuvântului, iar o zi din viaţa ei pare un adevărat tur de forţă. „Consider ca dacă dau energie bună primesc înapoi acelaşi lucru. Sunt momente când pic, dar pu-terea de a mă ridica din nou vine din ce primesc. Măcar o dată la două zile, trebuie să fac mişcare. Casa mea e transformată într-o mini sală de sport. Am o garsonieră şi în bucătărioara mea mică am pe perete un aparat pentru aductori, dedesubt un alt aparat pentru fese şi picioare. Mai nou, în timp ce fac sport ori în timp ce gătesc, ascult tot felul de romane în sistem audiobook. Gătesc, ascult şi fac mişcare. Plus că, uneori trebuie să răspund la te-lfon, să trimit mesaje copiilor să vedem cine vine la curs, cum ne întâlnim şi aşa mai departe. Sunt momente în care am foarte mult de lucru la textele pentru copii. Trebuie să fac modificări, deoarece sunt mulţi şi trebuie să dau fiecăruia câte un rol. În acelaşi timp trebuie să am grijă să nu ştirbesc prea mult din mesajul autorului, să caut muzica potrivită, făra a avea pretenţii de mare autoare de text. Fac ce am învăţat de-a lungul timpului, ce am văzut la soţul meu. Nu mă plâng. În weekend sunt la cursurile cu copiii, în timpul săptămânii la Teatrul Tineretului, atunci când am repetiţii şi spectacole.“
Peste zece ani, o actriţă cu şi mai multă experienţă
Am întrebat-o pe Maria cum se vede peste zece ani şi m-am bucurat să descopăr un om optimist, care indiferent de obstacole continuă să caute soluţii şi să viseze. „Eu îmi doresc să fiu la fel de energică şi să am la fel de multă putere. Mă văd cu sala de teatru şi cu efervescenţa de acolo, alături de copii de la Şcoala Populară de Artă. De asemenea, mă văd jucând mai departe la Teatrul Tineretului, pentru că este o mare bucurie să joc cu colegii mei, actori pasionaţi. Sper ca alături de ei, să particip la tot felul de proiecte în aşa fel încât să pot evolua. Evoluţia pe plan personal şi profesional este una dintre marile mele dorinţe.“ (Sabina DAMIAN)