l „Sunt cinci pacienţi pe lista mea care au acelaşi nume şi prenume şi nu pot primi carduri pentru că nu ştiu cui aparţin“, a declarat dr. Mihaela Covrig, preşedinta Patronatului Medicilor de Familie din Neamţ
Distribuirea cardurilor naţionale de sănătate e în toi, iar odată cu aceasta nu au întârziat să apară şi problemele care îngreunează atât munca poştaşilor cât şi a medicilor de familie, mai ales din mediul rural. Medicii de fa-milie spun că sunt pacienţi care se plâng de faptul că nu pot intra în posesia documentului medical pentru că nu sunt siguri dacă acesta le aparţine. În unele comune există mai multe persoane cu acelaşi nume şi prenume, iar pe plicul în care se află cardul de sănătate sunt înscrise numele şi prenumele, precum şi un cod de identificare (CID) diferit de codul numeric personal. Pentru a şti cu exactitate în mâna cui trebuie să ajungă plicul, ar fi fost necesar măcar câteva indicii, cum ar fi denumirea străzii, numărul locuinţei, ori alte date pentru a nu da de furcă nici localnicilor şi nici celor care le distribuie. „Sunt cinci pacienţi pe lista mea care au acelaşi nume şi prenume, mai ales persoane în vârstă, care nu pot primi cardurile pentru că nu ştiu care şi cui aparţin în condiţiile în care pe plic nu sunt date care să identifice din prima asiguratul. Nu se ştie cărei persoane îi aparţine, pentru că plicul nu poate fi deschis pentru a se vedea codul numeric personal. Cardurile vor fi înapoiate la Casa de Asigurări de Sănătate. Poştaşul, pe bună dreptate nu ştie cui să-l dea, atâta timp cât nu are indicat o stradă, un număr de casă, nu poate face nicio dife-renţă între aceste persoane cu acelaşi nume şi prenume. Situaţii de acest fel vor mai apărea, cu siguranţă, în mediul rural“, a spus dr. Mihaela Co-vrig, preşedinta Patronatului Medicilor de Familie din Neamţ şi medic de familie la Dobreni.
Şi la Mărgineni există aceleaşi probleme. „Distribuirea plicurilor cu carduri este abia la început şi au şi apărut deja pro-bleme atunci când trebuie să ajungă la pacienţi. Sunt trei pacienţi cu acelaşi nume şi prenume şi care s-au plâns că nu ştiu cui aparţine plicul. Oricum aceste carduri sunt înapoiate la CAS, iar până la introducerea acestora în sistem sperăm ca lucrurile să se rezolve pentru a putea beneficia de servicii me-dicale fiecare pacient“, a spus dr. Mariana Ciobanu, medic de familie la Mărgineni. Situaţia este cunoscută şi de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate. „Aici în judeţ nu pot fi rezolvate astfel de probleme cu caracter personal. Diferenţa între persoane se va rezolva la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în baza unui protocol cu Poşta Română“, a spus juristul Radu Firăstrău, preşedintele CAS.
Cardul naţional de sănătate primit acasă este inactiv, iar acesta se va activa la prima vizită la medic. Din 2015, serviciile me-dicale care se vor acorda în sistemul de sănătate vor fi validate şi decontate doar în baza cardului.
(Maria NISTOR)



