Acasă Eveniment Lovitură pentru traficanţii de ţigări

Lovitură pentru traficanţii de ţigări

1412
0
DISTRIBUIȚI

Doi nemţeni, alături de alte 13 persoane, au fost reţinuţi de procurorii vasuieni, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un dosar de contrabandă calificată cu ţigări. Aşa cum am relatat în ediţia precedentă, vineri (11 decembrie), anchetatorii au făcut 85 de percheziţii domiciliare (opt în judeţul nostru, 69 în Suceava, câte două în judeţele Vaslui, Bacău şi Iaşi, precum şi câte una în judeţele Constanţa şi Dâmboviţa), în urma cărora au fost ridicate, în vederea cercetărilor, peste 73.000 de ţigarete provenite din contrabandă. Totodată, au fost indisponibilizaţi 260.000 de lei, susceptibili a proveni din derularea activităţii infracţionale.

„Au fost reţinuţi 13 bărbaţi şi două femei, 12 persoane fiind din judeţul Suceava, două din Neamţ şi una din judeţul Iaşi. Din cercetările efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a reieşit că, în perioada 2019-2020, persoanele bănuite ar fi comercializat pe piaţa internă (pieţe, târguri, magazine) produse accizabile (ţigarete) provenite din activităţi de contrabandă. Introducerea ţigaretelor s-ar fi realizat prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, din afara spaţiului comunitar. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 500.000 de lei“, este precizat într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui.

Sâmbătă (12 decembrie), 20 de persoane au fost prezentate Parchetului Vaslui, cu propunere de luare a unor măsuri preventive, iar în cazul a şapte dintre suspecţi s-a mers la instanţă. Judecătorii vasluieni au dispus încarcerarea preventivă a lui Alin Jilavu, Florinel Liviu Mantu, Dan Lupescu şi Vasile Lucian Dumitriu. De asemenea, pentru nemţeanul Mugurel Moisii şi sucevenii Sorel Ional Scutaru şi Vasile Manolache s-a dispus arestul domiciliar.

Arestare şi în cazul contrabandiştilor pietreni

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, Judecătoria Piatra-Neamţ a dispus încarcerarea preventivă a trei localnici, cu vârste între 35 şi 64 de ani, care făceau parte dintr-un alt grup infracţional specializat în contrabandă cu ţigări. Astfel, după gratii au ajuns Elena Bordea, Florin Staicu şi Ioan Aisăchioaei.

Reamintim că respectivii au fost reţinuţi după ce, în ziua de 10 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor, au făcut 22 de percheziţii domiciliare în urbea de sub Pietricica şi în câteva comune din apropiere, la mai multe persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi alcool.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada iulie – decembrie, cei în cauză ar fi asigurat preluarea, depozitarea, transportul şi distribuirea către consumatori a ţigaretelor de contrabandă. Produsele ar fi fost comercializate preponderent în judeţ“, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

În urma descinderilor, oamenii legii au descoperit 314 litri de alcool şi 31.483 de pachete cu ţigări de contrabandă, pe care le-au ridicat, în vederea indisponibilizării. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 350.000 de lei. La descinderile de joia trecută şi-au mai adus aportul poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.