La spartul târgului: PSD caută secretari de stat

Data:

l Emilia Arcan, Adrian Bourceanu, Neculai Puşcaşu, Radu Tudorel, Iulian Jugan şi Adriana Bâzgan – lista PSD Neamţ pentru secretari de stat

De la începutul mandarului lui Ionel Arsene la PSD, după ce au stat doar pe „lângă“ ministere, niciodată în ministere, conducerea PSD Neamţ a solicitat CV-uri de la mai mulţi membri pe care să-i promoveze în diferite funcţii din cadrul ministerelor. Sunt vizate funcţii de secretari de stat.

Deşi cam târziu pentru situaţia politică naţională şi cu doar puţin peste un an până la finalul acestui mandat, şeful PSD Neamţ îşi încearcă norocul mai mult la plezneală, să mai închidă din gurile din filială, decât să ţintească precis şi la obiect. Mai mult, în majoritatea cazurilor CV-urile candidaţilor nemţeni au fost depuse „la mai multe ministere“, lăsând împresia de mers la ghici.

Astfel, pe principiul hei şi rup, unora dintre membrii PSD Neamţ, cu ceva ştaif şi specializări în anumite domenii li s-au cerut datele profesionale direct de către şeful de filială şi au fost întrebaţi (unii) şi de ce opţiuni ar avea.

Lista cuprinde nume cunoscute în politica locală, majoritatea celor propuşi spre diferite funcţii fiind aleşi în Consiliul Judeţean Neamţ. Este vorba de consilierii judeţeni Adrian Bourceanu, Neculai Puşcaşu şi Radu Tudorel. Continuă cu doi dintre consilierii personali ai preşedintelui Consiliului Judeţean Constantin Iacoban, Iulian Jugan şi Adriana Bâzgan. Unul dintre cele mai importante nume de pe listă este al vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Emilia Arcan.

La capitolul declaraţii oficiale, Emilia Arcan (Ministerul Muncii) a confirmat informaţia dar nu a dorit să o comenteze în niciun fel. Adrian Bourceanu (Ministerul Justiţiei) a recunoscut că i-a fost solicitat un CV profesional, dar că mai departe nu ştie ce se întâmplă.

Mai generos cu cuvintele a fost Radu Tudorel care a spus că i-a fost solicitat un CV în urmă cu două săptămâni, cu promisiunea unei funcţii de secretar de stat. „Nu ştiu dacă aş renunţa la funcţia de consilier judeţean pentru cea de la Bucureşti pentru un an. Dacă ar fi să merg la un minister sper să fie pe un domeniu pentru care sunt pregătit. La Ape sau la Mediu sau chiar la Dezvoltare. Sunt sdomenii în care am experienţă“, a explicat consilierul.

Neculai Puşcaşu (Ministerul de Finanţe) a spus că până la ora aceasta nu ştie dacă s-a întâmplat ceva cu propunerea în numele său. „În momentul în care voi avea mai multe informaţii voi face mai multe declaraţii. Nu vreau să fac valuri degeaba“, a spus consilierul.

Iulian Jugan a confirmat că i-a fost depus CV-ul la ministerul Mediului şi Pădurilor, dar că aşteaptă un răspuns. Lista de aşteptare a membrilor de la diferite filiale din întrega ţară fiind de 17.

Dintre toţi cei menţionaţi, cele mai mari şanse să ajungă într-un minister este Emilia Arcan, ea fiind foarte apropiată chiar de cea care conduce Ministerul Muncii, Rovana Plumb. În plus, dintre toţi, doar Iulian Jugan şi Emilia Arcan au studii terminate de înalt funcţionari publici.

În acest moment, secretar de stat nemţean este doar Alin Antochi, în cadrul Ministerului Justiţiei, el fiind promovat de UNPR pe perioada în care trăia Culiţă Tărâţă.  (Alex NECHITA)

3 COMENTARII

  1. ar fi o mare nedreptate sa nu fie numit puscasu.comunist la itroman din frageda tinerete,primsecretar al cj neamt utc.instructor cu probleme speciale la cj pcr neamt(supraveghea si indruma lucratorii din militie,securitate,procuratura,judecatorie)absolvent al marii academii STEFAN GHEORGHIU,,DECI UN EXCELENT FINANTIST.IN ULTIMII ANI AI ACTIVITATII PROFESIONALe L-a SLUJIT CU CREDINT PE PRIMUL MILIARDAR AL ROMANIEI ION NICOLAE FIIND NUMIT DIRECTOR ECONOMIC LA AZOCHIM SAU GRAPRO.asadar felicit organizatia psd neamt ,pe domnul munteanu ca il valorifica si ii ofera o sansa lui puscasu ca la tineretea lui sa devena secretar de stat.valoroasa propunere.

  2. Ce stii tu mai agarici , omul acesta a ramas orfan de la 6 ani si prin forte proprii ca si pe vremea aceia nu luau toti prostii sa-i puna sa conduca , asadar prin forte proprii orfan fiind cu multi frati in spate a muncit in fabrica si usor usor si-a creat un nume pe care tu nici nu merita sa-l pomenesti . Fa un sondaj si ai sa vezi ca acest om este un om de onoare care a stat cu capul sus mereu si da e un bun finantist , a condus mii de oameni nu ca altii un butic de colt de strada .

    • vai ce mai impresionat.se vede ca habar nu ai ce e cu tine sau poate ai fost propagandist a lui neculai.bietul de el lucra la azochim primea pensie de 3.000 lei salar 7.500 lei si indemnizatie sedinta cj neamt de 1.200 lei.vezi ce nevoias era.plange dulcestiul de povestea ta.asa ca agarici-carici ciocul mic cu comunistii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Cătuşe pentru încălcarea ordinului de protecţie

Poliţiştii Secţiei Rurale Gârcina au prins, marţi, un bărbat...

Traversare inconştientă

Ieri după-amiază, în municipiul Piatra-Neamţ, o mămică a fost...

Gospodărie distrusă de flăcări

Efectul termic al curentului electric a dus la producerea...