19.6 C
Piatra Neamț
sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăEconomicLa şedinţa din luna iunie Alegeri pentru preşedinte la Consiliul Judeţean

La şedinţa din luna iunie Alegeri pentru preşedinte la Consiliul Judeţean

Date:

 

l PSD merge în continuare pe mâna lui Iacoban şi a lui Arcan l Iacoban: „Voi candida, că aşa este înţelegerea“ l Cozmanciuc: „Nu cred că se va pune în practică această recomandare“

Frământările de la conducerea Consiliului Judeţean Neamţ nu au încetat, şi în luna iunie vor fi organizate alegeri noi pentru alegerea unui preşedinte şi a unui vicepreşedinte.

Prefectul de Neamţ a anunţat, ieri, că modificările legislaţiei în domeniul aleşilor publici vor determina alegerea unui preşedinte cu drepturi depline în fruntea instituţiei nemţene. În acest moment, funcţia este deţinută de un vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte (Constantin Iacoban – UNPR), iar modificările Legii 215/2001, aduse prin Legea 115/2015, prevăd că alegerea unui preşedinte la consiliile judeţene se face cu majoritatea consilierilor în funcţie. Prevederile sunt apli-cabile începând cu data de 23 mai 2015. Ieri, Vlad Angheluţă a adus în vedere celor implicaţi ce trebuie să facă pentru a respecta legea.

„La consiliile judeţene la care funcţia de preşedinte a devenit vacantă din diverse motive este obligatorie alegerea unui preşedinte; pe cale de consecinţă va înceta exercitarea atribuţiilor preşedintelui de unul din vicepreşedinţi, după cum va înceta şi exercitarea atribuţiilor de vicepreşedinte de unul din consilierii judeţeni. La Consiliul Judeţean Neamţ se impune alegerea unui preşedinte, precum şi a unui vicepreşedinte“, a declarat prefectul de Neamţ.

Asta înseamnă că în „proxima“ şedinţă a legislativului judeţean ar trebui să existe un proiect de hotărâre de alegere a unui preşedinte cu drepturi depline şi, dar nu neapărat, a unui vicepreşedinte.

Din acel moment ţine doar de înţelegerile politice din acest organism pentru a determina viitoarea conducere a instituţiei aflată în zona interimatului.

Astfel, oamenii care ocupă acum funcţii cu statut de delegat sunt Constantin Iacoban care este vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte şi Emilia Arcan care este consilier judeţean cu atribuţii de vicepreşedinte.

Conform legii, ambii îşi pierd funcţiile la momentul alegerilor, Iacoban trecând pe funcţia de vicepreşedinte şi Arcan pe cea de consilier simplu. Alegerea unui nou preşedinte se va face din rândul tuturor consilierilor. Tot din rândul tuturor consilierilor se va alege şi viitorul vicepreşedinte cu drepturi depline.

PSD vrea la fel, PNL nu crede că vor avea loc alegeri

Ionel Arsene, şeful PSD Neamţ, a menţionat că mai întâi trebuie revăzute chestiunile de ordin juridic şi dacă se va ajunge la alegeri se va opta pentru susţinerea aceloraşi persoane. „Noi îl vom susţine în continuare pe domnul Constantin Iacoban conform înţelegerii pe care o avem la nivel judeţean şi naţional. Este un om echilibrat, cu care colaborăm foarte bine. La fel vom face şi în cazul doamnei Emilia Arcan, pe care o vom susţine în continuare pentru funcţia de vicepreşedinte“, a declarat şeful social-democraţilor nemţeni.

Mugur Cozmanciuc, co-preşedintele PNL Neamţ, a spus că nu crede că recomandarea prefectului va fi pusă în practică. „Strategia politică pentru un astfel de proiect va fi în concordanţă cu solicitarile primarilor din judeţ. Dar nu sunt convins că această recomandare a prefectului va fi dusă la îndeplinire“, a spus Cozmanciuc.

Dorinţele social-democraţilor se pot îndeplini dacă alianţa de guvernare va funcţiona şi la şedinţa cu pricina. Conform calculelor, numărul de voturi pentru alegerea unui preşedinte la Neamţ este de 18 din 34 în funcţie pentru majoritate simplă.

S-ar aduna 20 de voturi dacă la şedinţă votează, conform ordinelor de partid, cei 10 aleşi ai PSD, cei 6 ai UNPR şi cei 3 ai PP-DD.

Constantin Iacoban a menţionat la rându-i că va candida pentru că aşa este făcută înţelegerea. (A. NECHITA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.