Acasă Eveniment Judecat pentru că a vândut peşte stricat

Judecat pentru că a vândut peşte stricat

328
0
DISTRIBUIȚI

Patronul unei firme din municipiul Roman, care deţine un magazin de vânzare a peştelui în hala centrală din piaţa urbei muşatine, este judecat pentru că, în urma unui control al Direcţiei Sanitar Veterinare, efectuat în 2019, a fost prins având la vânzare peşte stricat. În cauză este vorba despre localnicul Ştefan Tutunaru, administrator al SC Fanyris Com SRL. Iniţial, el a fost achitat pentru „comercializarea de produse alterate“, pe motiv că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală. Însă, pentru săvârşirea infracţiunii de „procesarea, fără drept, de produse obţinute din pescuit şi acvacultură“, bărbatul a fost amendat penal cu 8.000 de lei. Aceeaşi sancţiune i-a fost aplicată şi firmei. Totodată, romaşcanul a primit interdicţia de a pescui timp de un an, după rămânerea definitivă a sentinţei. Nemulţumiţi de „blândeţea“ sentinţei şi de achitarea dispusă pentru prima infracţiune, procurorii au făcut apel. Aceeaşi acţiune juridică a pus-o în aplicare şi Tutunaru, iar acum procesul s-a mutat la Curtea de Apel Bacău, instanţă care va avea ultimul cuvânt în acest caz. Articolul 358 din noul Cod Penal prevede în acest sens următoarele: „Vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori cu perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani, sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în consum de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătăţii“. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.