La Galeria Era a fost vernisată, la sfârşitul săptămânii trecute expoziţia semnată de Viorica Ciucanu. Tema tablourilor o constituie un sentiment unic şi minunat, trăit de noi toţi, şi anume „Iubirea“.
Inspiraţia pentru surprinderea acestei trăiri în culoare a venit în momentul în care Viorica Ciucanu a ascultat recitându-se poezia „Iubirea“ scrisă de Lucian Strochi. Astfel, au început să apară, rând pe rând, lucrări care au simbo-lic sau scriptic câte o parte din cuvântul şi emoţia acestei poezii.
Invitat la vernisaj, criticul şi scriitorul Lucian Strochi a vorbit despre cum a prins viaţă această poezie, dar şi despre întâmplarea plăcută de a fi transpusă în culoare de către Viorica Ciucanu.
Criticul Emil Nicolae a purtat creaţiile artistei prin istoria artei, explicând pu-blicului prezent tehnicile abordate şi stilul, evidenţiind sincretismul artelor care a făcut posibilă expoziţia.
Înspre finalul vernisajului s-a întâmplat un moment deosebit ce a supus publicul iubitor de artă unei provocări inedite. Viorica Ciucanu a chemat invitaţii să se implice activ în actul creaţiei pictând ei însăşi iubirea. O pânză mare albă, pensule şi uleiuri au fost la îndemâna celor care au dorit să exprime acest sentiment prin culoare. Dacă la început s-au sfiit să se apropie, înspre finalul evenimentului pânza s-a umplut de … iubire.
Aceasta este a opta expoziţie personală a artistei care s-a remarcat deja printr-o serie de expoziţii organizate anul acesta în ţară şi străinătate. „A fost un an plin de evenimente. Am participat la cinci expoziţii de grup organizate în ţară: la Slobozia, apoi la Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Târgu Secuiesc. Am fost şi în Turcia la o tabăra de creaţie, în Efes şi Bodrum, iar de curând am participat la o altă expoziţie de grup organizată la Curtea de Argeş şi chiar în această perioadă am câteva lucrări în Bulgaria la Bienala Internaţională de Artă «Danubina» din Ruse. Urmează să mai am o participare în străinătate, în noiembrie, la o tabără din Sardinia şi Corsica. Prezenţa mea la aceste expoziţii se datorează în mare parte reprezentanţilor Asociaţiei «Atitudini contemporane», reprezentată de doi oameni inimoşi cu dragoste faţă de artă. Este vorba despre Ioana şi Tudor Truică“, a declarat Viorica Ciucanu.
Expoziţia va rămâne pe simezele Galeriei Era, din cadrul Central Plaza Hotel, până pe data de 12 octombrie.
(Sabina DAMIAN)
Intrati pe Google, pe “Miniaturile lui Ioan Rosca” si veti vedea o expozitie rara, chiar si in conditiile vizionarii pe monitorul calculatorului…
La pictorul Ioan Rosca din P-Neamt, tehnica in cutit (cu planuri inclinate si causele) ajunge la milimetru patrat (minimul posibil), astfel, din unghiuri diferite, la distante diferite, la intensitati de lumina diferite, vom vedea talouri diferite sau, dupa intentia maestrului, acelasi tablou (ca si cazul Giocondei). Un exemplu precum ultimul mentionat este si unul din locurile 1 pe tara ale lui I.R., cel din 1988. Nu a fost promovat direct decat la Bonn, apoi in Norvegia, desi operele sale sunt in toata Europa dinainte de Revolutie…