Iubitorii de artă din Piatra-Neamţ au avut prilejul să se reîntâlnească după câteva luni în care au fost privaţi de manifestările de acest gen.
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ şi Fundaţia „Mircea Titus Romanescu“, având ca partener Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, a organizat, vineri, 10 iulie, vernisajul expoziţiei de pictură intitulată „Întâlnire“. Evenimentul s-a derulat în curtea interioară a Muzeului de Artă din Piatra-Neamţ, locaţie feerică, cu o valoare patrimonială excepţională, într-o atmosferă deosebită, care a adunat laolaltă iubitori ai artei exprimate remarcabil prin pictură. Muzeul de Artă şi-a redeschis astfel “porţile“ oficial după o lungă perioadă de pauză, iar vernisajul a fost primul eveniment în aer liber care dă startul unei serii de activităţi din acest an, menite să susţină şi să promoveze evenimente de cultură de calitate.
„Ne întâlnim după o lungă perioadă de izolare unul de altul, dar aproape în mediul online. În sfârşit am ieşit la lumină cu o întâlnire a unor prieteni într-ale picturii, dar şi în viaţa de zi cu zi.
Cred că veţi fi foarte încântaţi de lucrările acestor pictori, şi le mulţumesc că totuşi, în situaţia dată, au făcut un efort să vină alături de noi să marcăm Vacanţele Muzicale ce au fost anulate în acest an, doar prin culoare“, a declarat Carmen Nastasă, directorul general al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“.
Expoziţia reuneşte lucrări ale unui grup de pictori români cu o activitate artistică naţională şi internaţională: Alexandru Antonescu, Crina Antonescu, Cristian Diţoiu, Constantin Flondor, Matei Lăzărescu, Dan Mohanu, Horea Paştina, Ştefana Petre, Emilia Pop, Mircea Titus Romanescu, Andrei Rosetti, Mihai Sârbulescu, Valentin Scărlătescu, Doru Ulian. Această „întâlnire“ a reprezentat perfect natura, culorile şi căldura ei, printr-o expoziţie de artă ce a inclus tablouri realizate remarcabil de către pictori din grupul Prolog.
„Pe simezele muzeului din Piatra-Neamţ, 14 artişti care fac parte din grupul Prolog au realizat lucrări pe parcursul a două rezidenţe artistice organizate de Fundaţia «Mircea Titus Romanescu». Ceea ce vedeţi pe pereţii interiori ai muzeului, reprezintă rezultatul muncii împreună, muncii laolaltă a artiştilor“, a specificat în deschidere, Maria Paşc, istoric de artă şi curator.
„Suntem foarte bucuroşi că grupul Prolog reuşeşte să redeschidă acest spaţiu al muzeului din Piatra-Neamţ, în ciuda tuturor temerilor. Şi…“, declaraţia scurtă şi neconvenţională aparţinându-ipictorului Mihai Sârbulescu, unul dintre membrii longevivi ai grupului Prolog.
Evenimentul de vineri este o parte a unui proiect mai vast care urmăreşte integrarea artei contemporane în tradiţia şi cultura zonelor vechi din România. „Trebuie puse în vedere capacităţile şi potenţialul spiritual al zonelor Neamţ şi Bucovina. Am demarat împreună conceptul «Întâlnire», care a invitat artişti de o anumită talie şi de o anumită concepţie stilistică în jurul genului numit «peisaj», pentru a pune în valoare potenţialul peisagistic al ţării. Tablourile intră într-un circuit naţional, public, şi se vor realiza şi alte lucrări în simpozioanele următoare.“
„«Întâlnire» nu se referă doar la întâlnirea artiştilor, ci şi a persoanelor care vor să contribuie şi se identifică cu această idee. Totul este un sistem pe care îl dezvoltăm împreună, iar această expoziţie este un prim rezultat al acestui proiect elaborat“, a declarat directorul fundaţiei, Mircea Titus Romanescu.
În încheiere, a luat cuvântul şi Emil Nicolae, istoric şi scriitor care a relatat pe scurt istoria şi scopul grupului Prolog. „Grupul Prolog s-a format acum 35 de ani, pe vremea ceauşistă, şi a fost un grup puternic de artişti de un nivel foarte ridicat, care a apărut natural în istoria artei româneşti, fără manifest. Aceştia au luptat împotriva presiunii ideologicului, pornind de fapt să recupereze lucrurile elementare ale umanităţii – sacru, natura, prietenia. Această expoziţie este o recuperare a naturalului, a omenescului, care se aliniază foarte bine la colecţia de bază a Muzeului de Artă Piatra-Neamţ“.
(I.N.)