Înot – Campionat Naţional cadeţi, etapă regională Bacău / În reuniunile de la Bacău, Sporting Club mizează pe cinci reprezentanţi

Data:

l Cosmin Rotaru, Ştefan Tudosă şi Rareş Paraschiv, respectiv Dragoş Albu şi Alessandro Blaga sunt concurenţii înscrişi de profesorul Ovidiu Găleată la etapa acestui final de săptămână

Tinerii înotători pietreni legitimaţi în curtea grupării Sporting Club revin în programul întrecerilor interne înscrise în calendarul competiţional al sezonului 2016. De astăzi şi până duminică 17 aprilie, elevii grupei de performanţă condusă de profesorul Ovidiu Găleată completează listele de concurs în seriile reuniunilor programate la bazinul olimpic din Bacău. În oraşul vecin sunt anunţate în acest final de săptămână reprezentaţiile etapei regionale din cadrul Campionatului Naţional de înot, concurs destinat categoriei cadeţi. La start sunt aşteptaţi băieţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani, respectiv fete de 12 şi 13 ani. Delegaţia pietreană de la Sporting Club mizează pe cinci înotători. La categoria 12 ani vom fi reprezentaţi de Cosmin Rotaru, Ştefan Tudosă şi Rareş Paraschiv, iar la secţiunea celor de 13 ani, profesorul Ovidiu Găleată îi are înscrişi în concurs pe Dragoş Albu şi Alessandro Blaga. Pentru calificarea în etapa finală a Campionatului Naţional de cadeţi, reprezentanţii noştri trebuie să obţină baremul impus de oficialii federali. Proba de barem este cea de 200 metri liber, întrecere la care cadeţii de 12 ani sunt obligaţi să obţină un timp de cel mult 2 minute şi 55 secunde pentru accederea în etapa finală. La rândul lor, sportivii de 13 ani au impus ca probă de concurs întrecerea de 400 metri liber, iar ca barem, timpul de cel mult 5 minute şi 45 secunde.

Vor baremul de calificare în etapa finală, dar şi medalii la Bacău

„Îmi doresc şi consider că nu sunt motive care să-i împiedice pe copii să nu îndeplinească acest barem, pentru calificarea în faza superioară, finala“, anunţa, ieri, antrenorul grupelor de performanţă de la Sporting Club Piatra Neamţ. Profesorul Ovidiu Găleată recunoaşte că are aşteptări şi pentru obţinerea unor medalii în dreptul elevilor lui, la etapa regională de la Bacău. Primul „vizat“ să urce pe podiumul de premiere în concursul acestui sfârşit de săptămână este Cosmin Rotaru. „Şi ceilalţi copii au oportunitatea lor să obţină o medalie chiar la acest concurs, gândind că am făcut o pregătire foarte bună în această iarnă. Toţi sportivii au demonstrat timpi în progres la antrenamente, situaţie pe care trebuie să o confirmăm în competiţiile oficiale“, a încheiat antrenorul înotătorilor de la Sporting Club.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Rătăciţi de GPS

Trei turişti din Bistriţa Năsăud, care voiau să ajungă...

Incendii cu repetiţie la Pipirig

Un conductor electric defect a dus la izbucnirea unui...

Trei maşini s-au ciocnit în Gara Veche

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...