Acasă Cultura Inimă, Minte şi o Monografie

Inimă, Minte şi o Monografie

612
0
DISTRIBUIȚI

Întârzia peste acest oraş o tristeţe aparte şi am decis să plecăm către munţi şi Mănăstiri, înspre un profesor de limbă română, pasionat de medicina naturistă, spre ierburi, spre zimbri, către Vânători-Neamţ. Pe drum am oprit la casa d-lui Neculai FLORIAN,  un învăţător care mi-a picat parcă din Cer, ca un dar, un dascăl adevărat, uluitor şi binevoitor.

Nu puteam crede, atâta blândeţe şi cinste într-o privire, a deschis uşa mare din faţa casei şi am fost invitaţi în biblioteca Domniei Sale. Câteva mii de cărţi. Era acolo o respiraţie tandră a omeniei, căldură din suflet, pace, deşi se simţea absenţa cuiva… a soţiei. Ruşine să-mi fie că am întrebat! Nu ştiu cum facem uneori, dar gafăm ireparabil, toţi! Probabil că nu ştim să fim muţi, să vorbim cu ochii… Cărţi şi cărţi pe peretele din dreapta, aşezate anume aşa ca să nu se decoloreze coperţile, lumina să nu ucidă culoarea şi pigmentul, mult calm, sprâncene înspicate, resemnare frumoasă şi totuşi o anume asprime între ele…

Omul vede şi cântăreşte, îmi spun… Apoi îmi dau seama că a păstrat totul aşa cum a lăsat ea, femeia iubită, soţia şi tovarăşa de viaţă. Îl întreb, imi confirmă şi ochii i s-au luminat.

Popasul acesta  neaşteptat s-a datorat ghiduşiei lui Laurenţiu DIMIŞCĂ, un nebun frumos şi  notoriu (scris cu politeţe), ca să nu zic dement şi genial pentru că nu se cuvine să spui aşa ceva despre un om încă în viaţă şi, aidoma, s-a datorat d-lui Corneliu MIFTODE… altul… cine se aseamănă se-adună…

Chiar mă gândeam atunci, ia te uită unde mă duce mareea destinului, ajung mereu printre Cărţi. Ei povesteau şi eu priveam cu invidie la rafturi, doar calitate, cuvinte care rămân în Veac, nu îmi venea să cred că era acolo atâta literatură de mare valoare, bucurie, poveşti, Hârtie.

Apoi, luată parcă de val am simţit cum se taie parâma destinului: am întâlnit un om simplu şi foarte bogat. I-am lăsat pe ghiduşi să vorbească despre ale lor şi am privit cinstit în ochii Învăţătorului ca în valurile răcoroase şi eterne ale Gândirii, ale Metodei, ale Priceperii. Cu mâini calde, uscate, la despărţire, mi-a sărutat încheietura mâinii.

M-am jenat în secunda aceea şi nu am putut decât să fac o scurtă şi rapidă reverenţă, am roşit. Mirosea în acea bibliotecă a ceară de albine şi în ochii unui om am văzut şi m-a săgetat Adevărul scump al Datoriei împlinite.

Pentru că nici eu nu sunt tocmai întreagă la cap, am început să întreb pe la alte uşi despre Domnul Neculai FLORIAN, să aflu, să ştiu, mă bântuie o curiozitate atunci cînd Omul îmi place… şi ceea ce am aflat a făcut să-mi cadă cortina pe cap. Nu îl vom ajunge noi din urmă nici acum şi nici în pururi. A lucrat treizeci şi cinci de ani, 35, la cartea „Comuna VÂNĂTORI -NEAMŢ * file de monografie“, publicată la Editura C.M.IMAGO, ahaaa… de asta se ştiau ei, îmi spun în taină, deci aşa sunt coapte istoriile, din urmă…

C.M., modest la rându-i, nu-mi spune nimic, tace şi zîmbeşte. Mă reped, aşadar, în depozitul lui de comori şi găsesc monografia… O răsfoiesc curioasă, date concrete, nume de oameni, locuri, clacă şi clăcaşi, Mănăstiri, Istorie, documentare sociologică, precizie, fotografii, chiar şi o tabăra de pictură, „colecţia de azi – PORTRET“, o carte completă, grea, hârtie de album. Apoi renunţ pentru că viaţa nu îmi permite să fac doar ceea ce mi-aş dori, dar tot întâmplarea mă duce la aniversarea Revistei Apostolul care  serba 20 de ani de la reluarea publicaţiei. Şi mă refer la Dascăli.

Acolo doar nume şi renume, m-am lipit de un scaun din ultimul rând şi am ascultat. Când întorc privirea spre dreapta, domnul Învăţător stătea cuminte, modest, cu nodul cravatei sub mărul lui Adam, în costum de culoarea pădurii. Mă vede şi el, mă recunoaşte, mă întreabă dacă mai iubim Hârtia? Da, cu toate acestea, îi spun, zâmbeşte vag, frumos… Iar trece timpul şi iarăşi îl uit. Dar am notat undeva să scriu vreodată despre el, şi am găsit notiţa cu prilejul curăţeniei de Paşte.

După asta, iar îl agresez mental pe domnul C.M. Zi-mi ceva, sau haide să mergem la dumnealui dacă tot ai publicat Monografia asta! Dar el alege varianta leneşă: ia vorbiţi voi pentru că am febră şi acum nu pot… Când mi l-a dat la telefon, m-am intimidat iar. Am aflat că păstra cataloagele provizorii şi avea o metodă proprie prin care putea să îşi dea seama cum evoluează fiecare copil. Nu îşi aduce aminte de numele tuturor, dar toţi îl recunosc.

Am întrebat de ce a ţinut neapărat să publice la editura lui C.M. şi mi-a spus curat, citez: „pentru că atunci când scoate o Carte, scoate o Carte, nu o jucărie“. Am reprodus, prieteniile vechi nu intră în discuţia mea.

Asta pe o parte de adevăr, dar pe de altă parte nu pot să nu vă admir, stimate Domnule Învăţător. Să faceţi 35 de ani de cercetare pentru comunitate şi în folosul acesteia şi totul să rămână pe Hârtie, este un act eroic. O viaţă de om, de OM mare.

Docendo, discimus!

Anica LUNCANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.