l interviu cu Mihai Apopii, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României
Redactor: În ultima perioadă sunteţi foarte implicat în reglementarea sistemului de învăţământ profesional de timp dual. Este nevoie de acest tip de învăţământ?
Mihai Apopii, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României: Este nevoie de acest tip de învăţământ pentru că nu mai avem meseriaşi în ţară. Sunt o mulţime de locuri de muncă neocupate în întreg judeţul, din cele mai diverse domenii de activitate care produc plusva-loare, cu meserii foarte bine definite, la companii viabile, serioase, cu renume şi cu un comportament fiscal corect. Sunt firme bine conturate şi bine amplasate în economia judeţului Neamţ. Aceste companii au un deficit cumplit de personal pregătit.
Demersul privind sistemul de învăţământ profesional de tip dual a plecat de la Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ şi a fost extins până la Camera de Comerţ şi Industrie a României, fiind practic o acţiune care s-a produs la nivelul întregii ţări. Analizând structura forţei de muncă din România, în prezent avem zona cea mai puţin productivă. Avem aproape 3,8 milioane de cetăţeni care lucrează în străinătate. Este o risipă de resursă umană pentru economia românească, un fapt real care ar trebui să îngrijoreze politicienii din România în cel mai serios mod. Drumurile nu suntem în stare să le facem, pentru a ieşi cu costuri decente în afara ţării şi care să ne permită o abordare egală a competitivităţii cu alte firme, ca de exemplu cu cele din Polonia. Acceptăm lucrul acesta, ni-l asumăm, dar o şcoală profesională putem să organizăm. Aici este vorba doar de voinţa guvernanţilor, de hotărârea decidenţilor politici. Să impună legi care să organizeze învăţământul profesional în funcţie de solicitările firmelor.
Red.: Cât de eficient este învăţământul profesional actual?
M.A.: Este nevoie de o resetare a învăţământului profesional, pentru că nu este eficient. Gradul de angajare a absolvenţilor din învăţământul profesional actual este de 24 la sută la nivelul întregii ţări. Vi se eficient cu o pierdere de resurse umane de 75 la sută dintr-o promoţie? De ce să plătim materiale didactice, profesori, dacă 75 la sută dintre absolvenţi nu se regăsesc într-un loc de muncă? De ce doar 24 la sută dintre ei sunt angajaţi? Răspunsul este simplu: elevii sunt pregătiţi după catedrele existente în şcoli şi nu după nevoia reală a economiei. În acest context am venit din partea mediului de afaceri cu solicitarea ca tot planul de şcolarizare să fie făcut după cererea companiilor. Aceasta este prima abordare corectă a învăţământului profesional. Deşi, corect ar fi ca tot învăţământul profesional să fie de tip dual, organizat împreună cu agenţii economici. La nivelul judeţului Neamţ şi la nivelul altor judeţe, întregul plan de şcolarizare este făcut la soli-citarea firmelor. Cel mai important este că toţi aceşti copii au în dreptul lor un corespondent în firmele care şi-au exprimat intenţia de a-i primi în practică.
Red.: De ce s-a implicat Camera de Comerţ şi Industrie în rezolvarea problemelor din învăţământul profesional?
M.A.: Ne-am implicat deoarece Camera de Comerţ este cea care trebuie să aibă rolul de facilitator al acestui demers. Poate să ia legătura cu firmele, să medieze asocierile între firme, acolo unde o singură firmă nu poate să asigure o clasă. Tot Ca-mera de Comerţ a propus şi soli-citat de la decidenţii politici o serie de facilităţi pentru firme. Pentru că dacă o companie îşi asumă răspunderea să pregătească nişte copii, îşi asumă şi cheltuielile aferente. Iar noi am venit cu pro-punerea ca aceste cheltuieli să fie deductibile în integralitatea lor, deşi acestea ar trebui suportate de către stat. Unele companii vor chiar să cumpere utilaje performante care sunt foarte scumpe pe care să le pună la dispoziţia copiilor, în şcoală sau la firmă, pentru a putea învăţa practic cum se folosesc. Noi am propus ca inclusiv aceste cheltuieli privind achiziţiile de utilaje de ultimă generaţie să fie deductibile fiscal. Mai sunt alte cheltuieli pe care firmele şi le-au asumat din start, chiar dacă nu sunt deductibile: transportul copiilor din zonele rurale, hrană caldă, echipament de protecţie, un bonus suplimentar pentru copiii cu rezultate bune, pe baza unor evaluări făcute în firmă .
„Metodologia este de o generalitate dezarmantă“
Red.: Cum vi se par prevede-rile din Metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de tip dual de stat?
M.A.: Este bine că a fost făcută! Este un suport pe baza căruia se pot face propuneri concrete. Dar, aşa cum este scrisă acum, metodologia este de o ge-neralitate dezarmantă. Nu defineşte clar ce trebuie făcut. Este prevăzut, dar destul de vag, modul în care trebuie să fie implicate organizaţiile patronale şi firmele, nefiind explicate foarte clar care sunt organizaţiile care pot să aibă rol de formator. Când laşi o prevedere la modul general, nimeni nu-şi asumă răspunderea. O să insistăm ca întreg sistemul cameral din România să fie faci-litatorul în acest proces pentru că şi-a asumat această răspundere. Mai avem câteva observaţii punctuale în ceea ce priveşte contractul. Este prevăzut contractul între şcoală şi firme, dar elevul unde este? Mi se pare anormal că noi vorbim de pregătirea copiilor şi ei nu există în această ecuaţie. Contractul trebuie să fie o înţelegere tripartită între şcoală, firmă şi elev. Legat de curriculă, nu este de acceptat ca, în viitor, şcoala profesională să fie făcută pentru catedrele existente, să răspundă nevoilor profesorilor. Şcoala profesională trebuie să răspundă nevoilor economiei naţionale. Totul trebuie să se reorganizeze, inclusiv instructori, catedră, totul trebuie să se reseteze pe această nouă abordare. Pentru că, dacă vom face în continuare aşa cum am făcut până acum, vom avea acelaşi grad de absorbţie pe piaţa muncii de 24 la sută, ceea ce este dezarmant. Nu mai vorbesc că după angajare, pe cheltuiala lor, companiile trebuie să reia pregătirea profesională. Încercăm să conştientizăm Miniserul Educaţiei, decidenţii politici şi alţi responsabili că învăţământul profesional trebuie reorganizat pe nevoia economiei naţionale, pe nevoia firmelor care operează în România. Sunt şi orgolii cum că de ce să preluăm noi modelul german, nu suntem în stare să facem un model românesc? Însă mo-delul german funcţionează de 160 de ani şi nu putem spune că germanii nu sunt competitivi, sau că economia Germaniei nu este una competitivă. Nu ar trebui să inventăm roata, ci ar trebui să luăm exemple de bune practici de acolo de unde acest sistem de învăţământ funcţionează cu rezultate pozitive.
Copilul ajunge la o vârstă la care poate să decidă, să îşi aleagă o meserie, să îşi asigure un venit, după care să îşi susţină în conti-nuare parcursul profesional. Sunt lucruri care se pot realiza foarte bine, dar trebuie să avem hotărârea să reorganizăm învăţământul profesional. Avem atâtea locuri de muncă astfel încât nu avem voie să ne plângem. Toate campaniile electorale sunt pline de promisiuni de creare a noi locuri de muncă, dar cele existente nu trebuie ocupate? Toate firmele din producţie şi din servicii care sunt viabile au făcut investiţii imense, cu cheltuieli enorme, cu nopţi nedormite, au investit în utilaje pentru că altfel nu pot trăi într-o piaţă destul de dură. Dar, chiar şi aşa, dacă nu au personal calificat, nu au făcut nimic. Oamenii sunt rezultatul unui proces de educare comun: familie, şcoală, firmă. În ultima perioadă se resimte lipsa de îndrumare din partea familiei; sunt multe constrângeri pe care nu ştiu cum le vom depăşi.
Totul s-a transformat în haos. Părinţii sunt plecaţi în străinătate, copiii sunt crescuţi de rude care nu le oferă niciun fel de îndrumare, orientare, iar elevii sunt total dezorientaţi. Nici şcoala nu mai este un bun îndrumător, în momentul de faţă. Lipseşte evaluarea aptitudinilor elevilor. Nu ne naştem toţi egali, nu suntem toţi genii. Sunt copii care au dezvoltate abilităţile practice, sunt buni tehnicieni, însă părinţii lor vor să îi vadă profesori, doctori… Ori nu este normal. Trebuie să lăsăm copilul să-şi descopere şi să-şi dezvolte aptitudinile pentru că dacă îl ducem într-un domeniu pentru care nu are structura necesară să îl abordeze, îl chinuim şi la şcoală şi, ulterior, va avea pro-bleme în viaţa profesională. Copiii trebuie orientaţi corespunzător spre un sistem de pregătire care să se plieze pe capacităţile lor.
Noi trebuie să-i îndrumăm, să-i încurajăm, să-i ajutăm ca ei să-şi poată găsi rostul în viaţă. Companiile au nevoie de buni profesionişti pentru a obţine plusva-loare. Daţi-le oameni calificaţi, pentru că altfel totul se prăbuşeşte. Nu o să mai aibă cine să contribuie la buget. Învăţământul profesional dual este o nevoie care nu mai poate fi ocolită.
Red.: Cum vor fi orientaţi elevii spre sistemul de învăţământ profesional de tip dual?
M.A.: Noi le-am dat celor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean câteva idei în ceea ce priveşte orientarea profesională. De exemplu, am propus ca în „Săptămâna altfel“ să aducem copiii din diferite comune să viziteze companiile. În săptămâna respectivă, noi să le pregătim copiilor, spre exemplu, o maşină cu comandă numerică în care ei să bage programul, să îşi tasteze numele şi maşina să producă un fular cu numele copilului. Sau pe o bucată de lemn va vedea că maşina îi sculptează numele, produs cu care va pleca acasă. Va fi un eveniment care va rămâne în mintea copilului, îl va impresiona. Nu cred că este vreo firmă care n-ar da câteva sute de lei ca să aducem copiii de clasa a VIII-a să vadă cum se lucrează într-o fabrică, oricare ar fi ea. Am vorbit şi cu preşedintele Consiliului Judeţean să organizăm o întâlnire cu toţi primarii şi directorii de şcoli pe această temă, a îndrumării copiilor spre învăţământul profesional, spre o meserie. Putem genera astfel de întâlniri, dar responsabilitatea este clar a părinţilor, a diriginţilor, a directorilor de şcoli, a comunităţii. Noi vrem ca tinerii să-şi asigure un trai decent făcând ceva. A da nişte bani fără niciun fel de contribuţie, ca de exemplu ajutoarele sociale, fără niciun fel de implicare, nu e normal. Fiecare om trebuie să-şi asigure un trai. Dacă este valid, este apt de muncă, atunci trebuie să facă ceva, să încerce să înveţe o meserie. (Natalia RÎŞTEI)
