A început repararea podului de la Roznov

Data:

Gropile de pe podul peste care trece peste râul Bistriţa de la Roznov au intra în atenţia administraţiei locale după ani de zile în care au fost coşmarul şoferilor. Potrivit şefilor de la judeţ, care spun că i-au atras atenţia de mai multe ori primarului Ionel Ciobotaru să nu mai neglijeze această problemă, reparaţiile au început şi se fac prin plombare cu asfalt la rece.

„Insistenţele mele, inclusiv o atenţionare pu-blică prin intermediul unei conferinţe de presă, văd că au dat roade. Nu-l felicit pe domnul primar pentru că nu a realizat nici o performanţă privind obiectivul respectiv! E doar o manifestare firească şi punctuală a unei activităţi în slujba comunităţii, a participanţilor la trafic, cărora ar trebui să le ceară scuze pentru întârziere şi disconfortul pricinuit atîta vreme“, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ion Asaftei.

Curios este, însă, cât timp va rezista acest asfalt la rece şi dacă cineva conştientizează faptul că lucrările provizorii nu rezistă în timp, acest pod având nevoie de o reabilitare mult mai amplă. (R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Biciclist izbit de tren

Cel mai probabil din neatenţie, un bărbat în vârstă...

Trei sferturi din maşinile verificate în trafic aveau probleme

Controalele tehnice în trafic desfăşurate, anul trecut, de Registrul...