19.6 C
Piatra Neamț
sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăEvenimentIncendiu violent la Tămăşeni

Incendiu violent la Tămăşeni

Date:

Din cauza unui burlan de fum neprotejat termic, în seara de 13 februarie, a izbucnit un puternic incendiu la casa unei familii din satul Adjudeni (al comunei Tămăşeni). Alarma s-a dat pe la ora 19.30, iar pentru stingere s-au deplasat voluntarii, pompierii romaşcani cu mai multe autospeciale şi SMURD-ul. Până la sosirea forţelor, din locuinţă au fost scoşi trei bărbaţi.  Unul din aceştia, în vârstă de 50 de ani, a fost îngrijit de paramedici, refuzând apoi transportul la spital. Au ars acoperişul casei pe 120 de metri pătraţi, bunurile din două camere şi două spaţii de depozitare situate la mansardă. Din fericire, nu au fost victime.

În acest context, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ reaminteşte câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:

„Coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate şi reparate (dacă este cazul) de persoane specializate; în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile; se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile“.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.