Incendiatorul barului „La mireasă“ a fost condamnat

Data:

La aproape cinci ani de când a pus foc la barul „Bistro“ (cunoscut şi după denumirea „La mireasă“ – pentru că iniţial acolo a fost un magazin unde se vindeau rochii de mireasă), care se află lângă Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din zona gării municipiului Piatra-Neamţ, făptaşul a fost condamnat de judecători. Ancheta în acest caz a durat foarte mult, iar procesul s-a lungit din cauza unor expertize pirotehnice şia testelor cu „detectorul de minciuni“, însă, în cele din urmă, după descoperirea vinovatului s-a stabilit şi sentinţa.

Conform instanţei, localul aparţinând  SC Miss Ceremonia Impex SRL – Fast Food Bistro „La Gară“ a fost incendiat în seara de 22 septembrie 2018 de Florin Constantin Gherasim, din comuna Mărgineni. El jucase la „păcănele“, a pierdut banii şi ca să se răzbune a pus foc în zona toaletei (având grijă ca flacăra să ardă mocnit pentru a avea timp să plece). Individul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare tot de trei ani.

În acest interval, el trebuie să meargă periodic la „semnat“, să frecventeze un program de reintegrare social, să muncească gratis 100 de zile în folosul comunităţii şi să nu se apropie la mai puţin de 50 de metri de localul cu pricina. De asemenea, incendiatorul trebuie să-i plătească patroanei (Florentina Moglan) daune materiale de 122.254 lei şi 20.000 de lei despăgubiri morale.

Barul cu pricina, loc frecventat de foarte mulţi navetişti mai ales că este deschis până la ore târzii, a fost incendiat seara. Flăcările au izbucnit pe la ora 22.30, când în local erau vreo zece clienţi, şi au fost observate de angajata localului care a sunat la 112.

Pompierii au intervenit rapid cu trei chipaje şi tot atâtea autospeciale, însă misiunea acestora a fost îngreunată de faptul că era întuneric.

A ars acoperişul pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, tavanul din rigips, trei aparate de jocuri electronice de noroc şi

câteva bunuri din interioru. Pompierii au reuşit să salveze mărfuri şi alte obiecte depozitate în magazie. Focul s-a extins şi la gardul care delimitează localul de biserică, dar a fost ţinut sub control.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...