În dosarul Blaga, Gheorghe Ştefan s-a înţeles cu DNA

Data:

l el a fost de acord să primească trei ani de închisoare, pedeapsă care se contopeşte cu cea de şase ani pe care o execută acum

Aflat în penitenciar în executarea unei pedepse de şase ani de închisoare, Gheorghe Ştefan (fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ) a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA Ploieşti. Acordul a fost semnat într-un alt dosar, pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Conform actului citat, în perioada 2009 – 2012, Ştefan era vicepreşedinte al PDL şi şi-a folosit în mod direct influenţa, determinându-i pe cei cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la condu-cerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. În schimb, a primit, pentru sine şi pentru partid aproximativ 10.000.000 de lei, din care o parte au ajuns la Vasile Blaga.

„În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv trei ani închisoare şi interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o perioadă de trei ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie impli-când exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârşirea infrac-ţiunilor“.

Procurorii ploieşteni au pus sechestru pe mai multe imobile ale lui Ştefan, iar dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.

(Mihai SAVA)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Dubiţă zdrobită de TIR

Ieri după-amiază, din motive care urmează să fie stabilite,...

Zilele Diasporei, la Roman: trei seri de muzică, tradiţie şi revederi în Piaţa Roman Vodă

Romanul îşi aşteaptă acasă oamenii plecaţi peste hotare. În...