Impact mortal cu un transport de extinctoare

Data:

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Roman, a comis un accident mortal, în ziua de 8 septembrie, pe DN 17, în comuna Tiha Bârgăului, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Tragedia s-a petrecut în condiţiile în care un localnic de 21 de ani, mergea pe marginea DN 17 şi a fost acroşat de autoutilitara la volanul căreia se afla romaşcanul.

Şoferul le-a declarat poliţiştilor că i-a explodat un cauciuc, motiv pentru care a pierdut controlul volanului şi nu l-a mai putut evita pe pieton. După impact, maşina, încărcată cu extinctoare, s-a oprit într-un canal de scurgere a apei.

„Pacientul a fost găsit de echipajul de descarcerare în stop cardio-respirator, politraumatizat, cu traumatism cerebral sever. Nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi s-a declarat decesul“, a declarat doctorul Nicoleta Dumbrăvean, din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare Bistriţa-Năsăud.

Romaşcanul de la volan a povestit că nu avea viteză în momentul producerii nenorocirii: „Am avut o explozie şi am pierdut controlul. Nu aveam viteză, ce viteză?! Nu am mai putut să-l evit. Ceva a explodat, nu ştiu, a blocat direcţia, roata, probabil“.

De altă părere sunt însă localnicii care au fost martori la accident: „Vă daţi seama că avea viteză dacă a intrat în pod, i-a sărit roata şi a trecut peste pod cu maşina încărcată. Oricum, băiatul era viu. Imediat a mers un vecin la el şi gemea, respira“.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi derulează investigaţii pentru a stabili dacă varianţa şoferului este adevărată. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tăinuitor dus la puşcărie

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Săbăoani l-au depistat, în comuna...

Hală făcută scrum

De la un fierăstrău electric utilizat incorect, miercuri seară,...

Accident cu trei răniţi la Ştefan cel Mare

Marţi după-amiază, în comuna Ştefan cel Mare, a avut...