Handbal masculin – junior / După turneul de la Roman, Calificare în semifinale

Data:

 

Campionatul Naţional de handbal masculin rezervat echipelor de juniori II a programat la finalul săptămânii precedente ultimul turneu din cadrul seriilor.

La acest nivel de performanţă este angrenată şi echipa de profil de la LPS Piatra-Neamţ.

Handbaliştii pietreni sunt pregătiţi de Adriana şi Răzvan Caba şi au fost repartizaţi în Seria A.

Alături de pietreni, în această serie au mai fost prezente echipele LPS Suceava, LPS Roman, LPS Botoşani şi LPS Iaşi.

Primul turneu al acestei serii a fost atribuit în organizare echipei LPS Botoşani.

Handbaliştii pietreni nu au avut din start nicio problemă în privinţa calificării la faza superioară. În serie au fost doar cinci echipe, dintre care patru se calificau. Cum gruparea din Botoşani este modestă, iată că celelalte patru echipe s-au calificat.

Echipa noastră are deja o bogată experienţă competiţională. În campionatul precedent, actuala generaţie a evoluat la nivelul juniorilor III, şi au fost la doar un pas de podium, ocupând locul IV.

Majoritatea jucătorilor sunt însă mai mici ca vârstă, abia în sezonul viitor pietrenii fiind la categoria normală a acestui eşalon.

Turneul care s-a derulat la Roman a fost unul încins.

Sucevenii erau lideri autoritari, pietrenii pe locul II şi romaşcanii pe III. Sunt deja calificaţi şi handbaliştii din Iaşi. Sigura modificare care se putea produce ar fi fost urcarea echipei din Roman pe locul II şi devansarea handbaliştilor pietreni.

Gazdele au speculat prompt această posibilitate, au învins şi echipa din Roman şi pe cea din Piatra Neamţ, şi au urcat astfel pe locul II.

Pietrenii au terminat pe locul III.

Adversari accesibili

Federaţia de resort a stabilit deja perioada de derulare a Turneului I Semifinal. Echipele calificate vor lupta în perioada 1 – 5 aprilie în cadrul a 8 grupe semifinale formate din câte cinci echipe.

În fiecare grupă semifinală se joacă fiecare cu fiecare, numai tur. Echipele care vor ocupa primele două locuri în clasamentul fiecărei grupe se califică la Turneul II Semifinal

Handbaliştii pietreni au fost repartizaţi în Grupa I, alături de echipele: CSS Făgăraş, CS Năvodari, CSS Bacău şi LPS Brăila.

Este o grupă accesibilă, iar poziţionarea echipei noastre pe locul III nu a fost întâmplătoare. Dacă băieţii noştri ar terminat pe locul II, atunci ar fi avut ca adversari nume grele, ca LPS Cluj, CSS Dinamo Braşov sau CSS Craiova. Iată că este important pentru un antrenor şi cunoaşterea adversarilor.

Lotul cu care LPS Piatra-Neamţ a atacat acest campionat este următorul: Radu Turturică şi Rareş Nistor – portari, Cătălin Caba, Ioan Nica, Vlad Forman, Tudor Martin, Alexandru Gavriluţ, Alexandru Blăgescu, Dragoş Pricop, Tiberiu Sârbu, Paul Boangiu, David Stroie, Sebastian Secară, Paul Todireasa, Antim Popescu, Dragoş Filip şi Nicolas Mantu – jucători de câmp.

Trebuie scos în relief faptul că dintre jucătorii menţionaţi anterior, trei sunt juniori III. Este vorba despre portarul Radu Turturică, de extrema Vlad Forman şi interul Tudor Martin – toţi trei participanţi la recenta Cupă a Selecţionatelor de Serie la nivelul juniorilor III.

(Constantin Radu RUSU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Curtea de Apel îl menţine pe primarul de Zăneşti în arest

Joi, Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia formulată...

A intrat cu maşina în parapet

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...