Duminică, 31 mai, au avut loc ultimele meciuri din cadrul Ligii Naţionale de handbal feminin.
După ce partidele din play-off s-au încheiat vineri, iată că şi echipele care au luptat în play-out au terminat competiţia.
În aceste condiţii vă putem prezenta clasamentul final al acestei ediţii:
1. CSM Bucureşti – campioană naţională
2. HCM Baia Mare – vicecampioană naţională
3. Corona Braşov – medalie de bronz
4. HCM Roman
5. SCM Craiova
6. HC Dunărea Brăila
7. HC Zalău
8. CSM Ploieşti
9. U Alexcandrion Cluj
10. HCM Râmnicu Vâlcea
…………………………………………………..
11. CSM Slobozia – baraj
12. CSM Cetate Deva – baraj
………………………………………………..
13. Neptun Constanţa – retrogradată
14. Mureşul Târgu Mureş – retrogradată
Echipele care vor juca în cupele europene intercluburi sunt:
CSM Bucureşti – direct în grupele Ligii Campionilor
HCM Baia Mare – în grupele de calificare ale Ligii Campionilor
SCM Craiova – Cupa Cupelor
Corona Braşov – Cupa EHF
HCM Roman – Cupa EHF
Au retrogradat direct în Divizia A echipele Neptun Constanţa şi Mureşul Târgu Mureş.
Au promovat direct din Divizia A echipele Rapid Bucureşti – Seria A, şi CSM Sebeş – Seria B.
Merg la barajul de promovare din Liga Naţională echipele CSM Slobozia şi CSM Cetate Deva, iar din eşalonul secund vor sosi la acest baraj echipele Ştiinţa Bucureşti şi HM Buzău – Seria A, dar şi Măgura Cisnădie şi CSM Slatina – Seria B.
Nu se ştie nimic despre sistemul competiţional viitor, însă toate precizările se vor decide în Adunarea Generală a FRH din data de 13 iunie, programată la Cluj.
Pentru Liga Naţională, atât la feminin cât şi la masculin, s-a acuzat numărul mare de meciuri: 26 în sezonul regulat, cel puţin 6 în faza play-off, şi 10 în faza play-out.
Mai mult, echipele care joacă în cupele europene mai de susţinut alte partide, mai ales în Liga Campionilor, unde meciurile sunt ucigătoare.
Pe de altă parte, competiţia a fost spectaculoasă, cu meciuri jucate la sacrificiu până la ultimul fluier din sezon.
(Constantin Radu RUSU)



