HCF Piatra Neamţ – Activ Plopeni 27 – 31 (12 – 17)
Divizia A de handbal feminin a programat duminică, 5 octombrie, runda cu numărul IV din cadrul turului ediţiei 2014 – 2015.
A fost ocazia cu care fetele de la HCF Piatra Neamţ au primit vizita rivalelor de la Activ Plopeni. Rivalitatea dintre cele două echipe s-a conturat în ultimii ani, şi are cauze ce ţin de aspiraţiile celor două grupări de a fi cât mai aproape de podium.
Formaţia din Plopeni a identificat în ultima perioadă serioase resurse financiare, cu ajutorul cărora a început să clădească piramida performanţei. Activ are acum echipe de junioare angrenate în campionatele naţionale, dar mai ales are resursele de a transfera jucătoare valoroase la acest nivel.
Astfel, în echipa actuală de senipare şi-au găsit loc două handbaliste care în vara acestui an au reuşit să câştige cu naţionala de junioare a României titlul mondial.
Este vorba despre extream dreaptă Andreea Taivan şi interul stânga Oana Bucă. Cele două campioane mondiale au demonstrat că au un bagaj tehnic de excepţie, şi deşi sunt încă junioare, pot evolua fără reţineri la nivelul senioarelor.
Bucă şi Taivan au marcat împreună majoritatea golurilor din aportul ofensiv al echipei din Plopeni.
Meciul a început sub semnul echilibrului, însă la doar câteva minute de la start oaspetele vor face o manevră tactică şi o vor supraveghea strict pe Victoria Agape – coordonatoarea de joc a pietrencelor. Ofensiva pietreană începe să ezite, nu găseşte drumul firesc spre gol şi ratează multe situaţii. Echipa din Plopeni este mai lucidă, lasă responsabilitatea finalizărilor pe umerii celor două campione mondiale, şi se desprind decisiv pe tabela de scor.
Toate încercările tehnicianului pietrean Dan Valentin de a pune luciditate în echipa noastră vor fi sortite eşecului.
Activ Plopeni va avea la pauză un avantaj de cinci lungimi: 17 – 12. Acest avantaj va creşte pe parcursul reprizei secunde până al opt goluri. De prin minutul 45 pietrencele au un moment de tresărire, iar interul Luminiţa Hriţcu începe să înscrie gol după gol, din toate poziţiile.
Elanul fetelor noastre continuă până spre final, când vor reuşi să se apropie la doar două goluri de adversare. Din păcate se vor pripi în atac, vor rata două mingi importante şi vor permite oaspetelor să mai înscrie de două ori.
De remarcat eficienţa deosebită a interul Oana Bucă, care a ratat doar două mingi aruncate de la distanţă.
Pentru HCF Piatra Neamţ au marcat: Luminiţa Hriţcu – 12, Victoria Agape – 6, Bianca Lungu – 4, Andreea Ghiuzan – 3 şi Maria Pintilei – 2.
Au arbitrat Iulian Cristea – din Iaşi, şi Sebastian Hagiu – din Vaslui.
Până la închiderea ediţiei noastre se mai disputaseră meciurile: Rapid Bucureşti – Danubius Galaţi 35 – 26/ Spartac Bucureşti – CSM II Bucureşti 20 – 25.
(Constantin Radu RUSU)