Luni seara (5 august), din cauza unei afumători nesupravegheate, care s-a supraîncălzit, a izbucnit un violent incendiu la o hală situată pe strada Aprodu Purice (numărul 10) în oraşul Târgu-Neamţ.
Alarma a fost dată pe la ora 21.40, iar la locul indicat de apelant s-au deplasat patru autospeciale de pompieri, o ambulanţă SMURD (conform protocolului) şi alte două maşini, de la Piatra-Neamţ. „La sosirea primelor echipaje, incen-diul cuprinsese acoperişul halei, pe aproximativ 300 de metri pătraţi, existând riscul propagării la două locuinţe aflate în vecinătatea obiectivului. Din cauza degajărilor mari de fum, cetăţenii din oraşul Târgu-Neamţ au fost avertizaţi prin sistemul «Ro-alert» despre pericolul existent şi asupra modului de comportare“, a declarat sublocotenentul Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“.
Ca urmare a producerii incendiului au ars materiale aflate în podul construcţiei, canapele, saltele, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale pentru instalaţii electrice şi sa-nitare, articole vestimentare şi alte bunuri. De asemenea au fost deteriorate: acoperişul halei, echipamente şi instalaţii de carmangerie, plus arhiva celor două societăţi comerciale ce îşi desfăşurau activitatea în hală. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Tot luni seara, la ora 22, o persoană ne-identificată a dat focmai multor gunoaie pe un teren viran din comuna Cordun. Au ars aproximativ zece kilograme de deşeuri de cauciuc şi hârtie. Flăcările au fost stinse de pompierii romaşcani.
(Mihai SAVA)