Numărul lebedelor, de pe Lacul Bâtca Doamnei, răpuse de gripa aviară a ajuns la 28, fiind prelungită astfel cu încă 30 de zile perioada de restricţii privind limitarea răspândirii virusului. Potrivit Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), zona municipiului Piatra-Neamt, Lacul Bâtca Doamnei, este o zonă cu un istoric epidemiologic încarcat din punct de vedere a evoluţiei influenţei aviare înalt patogenă, în anul 2017 fiind diagnosticate un număr de 52 de cazuri, iar in primăvara acestui an fiind inregistrate alte şapte cazuri.
Autorităţile sanitare atrag atenţia că, la nivel european, se inregistrează numeroase focare de influenţă aviară, înalt patogenă, la păsările domestice şi sălbatice, fiind afectate zone din Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Olanda, Republica Moldova. Pentru gestionarea acestui eveniment epidemiologic, DSVSA a prezentat, iar Centrul Local de Combatere a Bolilor a aprobat planurile de măsuri pentru gestionarea acestor evenimente epidemiologice. Zona de restricţie sanitară veterinară, zona infectată, cu raza de minim 10 kilometri, include următoarele localităţi: Pângăraţi (localităţile Pângăraţi, Pângărăcior, Preluca), Alexandru cel Bun (localităţile Agârcia, Bistriţa, Vaduri, Vădurele, Alexandru cel Bun, Scăricica, Bisericani), Piatra-Neamţ, Gârcina (Gârcina, Cuejdi, Almaş), Dobreni (Dobreni, Dobreni-Casaria, Sarata-Dobreni), Negreşti (localitatea Negreşti), Girov (localitatea Turtureşti, Gura Văii şi Popeşti), Dumbrava Roşie (localităţile Dumbrava Roşie, Cut, Izvoare şi Brăşăuţi).
În zonele vizate se interzice „organizarea de târguri, pieţe, expoziţii şi orice activităţi de colectare şi dispersare a păsărilor domestice sau a altor păsări captive“. De asemenea, este interzisă vânarea păsărilor sălbatice sau eliberarea păsărior de vânat, din caprivitate în sălbăticie. Hrănirea păsărilor sălbatice este restricţionată şi ea, această activitate intrând în sarcina exclusivă a gestionarilor fondurilor cinegetice din zona infectată, respectiv a reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate. Direcţia de Sănătate Publică recomandă evitarea contactului cu păsările sălbatice sau de curte, bolnave ori moarte şi manipularea păsărilor moarte.
De asemenea, se recomandă evitarea cumpărării de carne de pasăre, ouă şi produse din carne de pasăre, de la surse neautorizate.
(M.T.)