l salariaţii instituţiei întrerup lucrul, azi, între orele 14.00 şi 16.00 l la Protecţia Mediului se va lucra
Uniţi până nu demult în demersurile pentru obţinerea de salarii mai mari, fapt concretizat în participarea la câteva greve spontan organizate comune, salariaţii Gărzii de Mediu şi cei ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului par s-o fi apucat pe drumuri diferite. Cei dintâi dau dovadă că sunt mai determinaţi în a-şi obţine drepturile, iar drept urmare au anunţat declanşarea unei greve de avertisment, mâine între orele 14 şi 16.
„Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul Mediului, a promis că susţine egalizarea salariilor, aşa cum este normal, între salariaţii Gărzii de Mediu şi cei ai Gărzii Forestiere, având deopotrivă atribuţii de monitorizare, inspecţie şi control.
Deoarece până la această dată nu s-a materializat această promisiune şi gravă disfuncţionalitate la nivelul Ministerului Mediului, Biroul Executiv al Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu a hotărât declanşarea grevei de avertisment, în data de 26 aprilie, între orele 14 – 16. În această perioadă, nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat al Gărzii de Mediu la nivel naţional“, se arată într-un comunicat semnat de Valentin Neagoe – preşedintele Sindica-tului Naţional al Gărzii de Mediu.
În ceea ce-i priveşte pe salariaţii de la Protecţia Mediului, aceştia nu au primit niciun semn de la Bucureşti cum că ar fi cazul să se alăture mişcării de protest a celor de la Garda de Mediu. Reamintim că salariaţi celor două instituţii nemţene cu atribuţii în protecţia mediului au întrerupt lucrul de două ori în această lună, însă aceste acţiuni nu au avut, cel puţin oficial, girul sindicatelor reprezentative.
Mai mult, cu prilejul şedinţei comune a guvernelor României şi Republicii Moldova – găzduită de Piatra-Neamţ, „verzii“ au întocmit un memoriu pe care l-au depus la Prefectură pentru a fi transmis prim-mi-nistrului Grindeanu.
În paralel, au întocmit o plângere prea-labilă pe tema salarizării, pe care au depus-o la Ministerul Mediului. Care plângere prealabilă reprezintă ultimul pas administrativ de dinaintea declanşării unui proces în justiţie.
(Liviu ILIE)
Pot sa nu reia lucrul niciodata, nu se va observa, astia stau de la infiintare.Cum poti sa le dai bani mai multi, pe rezultate tot mai proaste? Toata tara e o mizerie si-un gunoi!