Acasă Administratie Grădiniţă în pericol de a se închide

Grădiniţă în pericol de a se închide

2363
0
DISTRIBUIȚI

Grădiniţa cu program normal nr. 5 din Roman, structură a Colegiului Tehnic „Danubiana“, şi-ar putea închide porţile în faţa celor aproximativ 60 de copii care o frecventează an de an. Şi asta deoarece clădirea de pe strada Ion Ionescu de la Brad, în care funcţionează Grădiniţa nr. 5, a fost revendicată şi restituită foştilor proprietari. Asta se întâmpla în anul 2012. Conform legii, proprietarii trebuiau să permită funcţionarea grădiniţei pentru cinci ani, iar termenul expiră anul acesta, în luna august.

De la 1 septembrie, autorităţile ar trebui, aşadar, să elibereze clădirea grădiniţei. Pentru a nu se întâmpla aşa, problema a fost adusă în atenţia consilierilor locali care, astăzi, ar trebui să decidă dacă vor ca unitatea preşcolară să-şi continue activitatea. Cum? Aprobând un proiect de hotărâre în baza căruia va putea fi plătită chirie proprietarilor clădirii.

„În luna august 2017, expiră termenul pentru care a fost încheiat contractul de închiriere şi, totodată, încetează şi obligaţia actualului proprietar de a îi menţine afectaţiunea de grădiniţă. Actualul proprietar al imobilului a solicitat unităţii administrativ teritoriale un punct de vedere cu privire la o eventuală închiriere a spaţiului şi în viitor, în caz contrar urmând ca acest spaţiu să fie eli-berat şi pus la dispoziţie proprietarului. În urma negocierilor purtate, s-a ajuns la un preţ al chiriei de 750 de euro/lună, în echivalentul în lei la data efectuării plăţii. Având în vedere că destinaţia actuală a imobilului, care deserveşte preşcolarilor înscrişi la această unitate de învăţământ, pentru a continua într-un cadru organizat şi ştiinţific procesul de instruire şi educare a preşcolarilor, propun încheierea unui contract de închiriere cu privire la acest imobil“, se precizează în expunerea de motive înaintată consilierilor locali.

Continuarea parteneriatului cu proprietarii imobilului pare a fi unica soluţie rămasă, deoarece mutarea grădiniţei într-un alt imobil, în altă zonă a oraşului, nu a fost pe placul părinţilor. (Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.