l atenţionare pentru turişti: evitaţi Ceahlăul! l reprezentanţii Salvamont spun că temperaturile resimţite vor fi de până la -59 de grade
Vremea geroasă anunţată pentru perioada 6-9 ianuarie îi determină pe reprezentanţii Serviciului Salvamont Neamţ să îi atenţioneze pe turiştii care au de gând să se aventureze pe Ceahlău. Astfel, temperaturile prognozate se vor situa între -21/-23 de grade Celsius iar viteza vântului va depăşi 80 de km/oră, condiţii în care, potrivit specialiştilor, temperatura resimţită se va situa în jurul valorilor de -52/-59 de grade, la limita dintre zona pe-riculoasă şi cea foarte periculoasă – echivalentul codului roşu.
„Chiar cu echipament special, timpul fizic permis unei echipe de salvare să intervină este foarte limitat. Recomandăm turiştilor să evite în această perioadă deplasările în zona montană înaltă. Este interzisă staţionarea în vânt pentru perioade ce depăşesc 5 minute. Recomandăm să nu folosească trasee turistice cu expunere mare la vânt şi mai ales să nu efectueze deplasări după lăsarea serii, când tempe-raturile scad şi viteza vântului creşte simţitor“, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont.
Totuşi, pentru cei care se aventurează în drumeţii, salvatorii montani recomandă ca extremităţile corpului să fie în permanenţă acoperite, încheieturile mâinilor şi picioarelor protejate suplimentar (parazăpezi şi mănuşi speciale) şi, de asemenea să se poarte mască de vânt şi ochelari de protecţie. În ceea ce priveşte consumul de alcool, acesta este total nerecomandat, mai spune Raul Papalicef.
Până pe data de 8 ianuarie Serviciul Salvamont va asigura permanenţa (24/24) în bazele de salvare din Staţiunea Durău şi Dochia – Masiv Ceahlău.
(Roxana ZAHARIA)



