Gruparea pietreană de futsal Ceahlăul are anunţate în acest final de săptămână, în localitatea Lăzarea din Harghita, ultimele reprezentaţii oficiale din anul 2014 la nivelul campionatului seriei eşalonului secund.Astăzi, de la ora 16.30, formaţia antrenată de Gabi Bucur întâlneşte echipa braşoveană Blue Angel Cristian, iar mâine (duminică), de la ora 13, pe City’us II Târgu-Mureş. Turneul harghitean se află în organizarea celor de la Inter Gheorgheni. În prima înfruntare de la Lăzarea, Futsal Ceahlăul dă peste ocupanta ultimului loc din clasamentul la zi al eşalonului secund. Postura adversarilor de astăzi aduce prima şansă la adjudecarea victoriei de partea alor noştri, însă şi pietrenii acuză probleme de efectiv. „Ne aşteaptă două partide foarte dificile, dar de la care ţinem să obţinem, ca la fiecare joc oficial, maximum de puncte“, anunţa managerul de la Futsal Ceahlăul, Cristi Vornicu.
Din nou, multe probleme de lot
Ai noştri sunt pe locul 5 în clasament, din opt competitoare, la egalitate de puncte (9) cu echipa de pe locul IV, Pro-Tineret Sighişoara. Delegaţia nemţeană va pleca spre Lăzarea cu multe noutăţi în formula de bază. Mocanu nu semnifică nici acum o soluţie pentru antrenorul Bucur. Jucătorul şi-a îndepărtat ghipsul de curând. Timp de trei săptămâni, acesta a fost nevoit să rămână cu piciorul imobilizat de pe urma unei entorse puternice suferită la turneul disputat pe teren propriu, în luna octombrie, la jocul cu Inter Gheorgheni. George Stan este la Bucureşti în perioada examenelor, motiv pentru care a ratat convocarea antrenorului. Nici Măzăreanu nu-şi poate ajuta coechipierii. Considerat om de bază în prima linie a Ceahlăului, acesta trebuie să-şi rezolve şi examenul important cu Masteratul, la Facultate. „Nu-i exclus ca Alex să renunţe şi la activitatea competiţională, ţinând cont că are şi acum dureri la genunchi!“, susţin apropiaţii jucătorului care a suferit, deja, o intervenţie chirurgicală la ligamentele unui genunchi. Şi portarul Sergiu Dumea, jucător care putea reprezenta o soluţie inclusiv pentru oamenii de câmp în planurile tactice ale antrenorului Bucur, nu joacă la Lăzarea. Acesta este în stare de suspendare după eliminarea suferită în meciul cu Sighişoara, la turneul precedent din Polivalenta pietreană.
Pentru deplasarea în Harghita, delegaţia pietreană numără astăzi doar 10 jucători. Şase dintre aceştia au 20 de ani şi chiar mai puţin. Între noutăţile formaţiei noastre sunt anunţaţi Andrei Todiresei, George Văleanu, Gabi Hanganu şi Dima Postoronca. Ca „veterani“ ai echipei Futsal Ceahlăul au rămas Claudiu Şerban, Robert Grigoriţă şi Ionuţ Anicăi. Portarul Mereuţă, respectiv Alex Ichim şi Bogdan Miron vor completa efectivul pietrean pentru deplasarea la ultimul turneu din anul 2014. În Harghita, astăzi, cu etapa a 7-a, se termină programul turului de campionat. Totodată, mâine, cu runda a 8-a, începe returul sezonului regulat. Din întrecere mai rămân fazele play-off (lupta pentru promovarea în Liga 1 de futsal). „Nu avem fixat ca obiectiv anumite rezultate cui vrem să rulăm întreg lotul. Tragem de cel puţin o victorie, dar sperăm chiar şi la două succese, gândind că târg-mureşenii de la City’us au jucat aproape dezinteresaţi meciul doi al lor din turneele precedente“, a încheiat managerul Cristi Vornicu. (Ciprian AVĂDANEI)