0.3 C
Piatra Neamț
luni, ianuarie 13, 2025
AcasăEconomicFotbal - Liga II / Pentru etapa a II -a din tur,...

Fotbal – Liga II / Pentru etapa a II -a din tur, FC Ceahlăul a obţinut amânarea cu buzoienii

Date:

l s-a amânat şi partida Farul – Rapid

Liga I de fotbal programează pentru finalul acestei săptămâni etapa cu numărul II din cadrul turului.

Cel mai echilibrat meci al acestei runde pentru Seria I era cu si-guranţă cel de la Constanţa, în care Farul primea vizita echipei Rapid Bucureşti.

Suporterii celor două echipe au depus o cerere la FRF pentru a obţine amânarea meciului, deoarece aceştia vor să fie prezenţi la meciul naţionalei de la Budapesta.

În mod miraculos, federaţia a aprobat această cerere, meciul fiind reprogramat în ziua de 6 septembrie, cu începere de la ora 19.00.

Estre totuşi interesant de văzut cum suporterii din Bucureşti şi Constanţa vor ajunge de la Budapesta în mai puţin de 48 de ore.

O cerere de amânare a meciului din această etapă a fost făcută şi de FC Ceahlăul Piatra-Neamţ. Spre deosebire de celălalt meci, cererea pietrenilor a fost făcută de club, cu ştampilă, cu semnăturile oficialilor şi cu sigla clubului.

Motivul invocat de gruparea pietreană pentru amânarea meciului de pe terenul echipei Gloria Buzău era temeinic şi acoperit de regulament: echipa FC Ceahlăul are doi jucători exponenţiali convocaţi la loturile naţionale.

Este vorba despre portarul Nicolae Calancea – convocat la naţionala de seniori a Republici Moldova, dar şi de mijlocaşul Sorin Tabacariu – convocat la naţionala României U – 21.

Federaţia a aprobat şi echipei pietrene amânarea meciului, care trebuie reprogramat în cel mult 20 de zile de la data iniţială.

Costel Ilie vrea linişte la echipă

Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă tehnicianul galben – negrilor este stabilitatea financiară.

Şefii clubului au promis că până la finalul acestei săptămâni se vor mai achita din datoriile avute la jucători şi la personalul auziliar. Antrenorul de la FC Ceahlăul, Costel Ilie, spune că pentru a pregăti cum trebuie echipa pentru obiectivul de revenire în primul eşalon este nevoie de linişte. Ori liniştea de la o echipă este dată în primul rând de plata la zi a obligaţiilor financiare către jucători.

Jucătorii plătiţi la timp au capul numai la pregătire şi competiţie, iar randamentul acestora creşte vizibil.

Duă victoria reconfortantă cu Farul Constanţa, echipa pietreană se înscrie deja în lupta dură care se duce în această serie pentru promovare. FC Ceahlăul va avea de furcă cu celelalte pretendente: Rapid Bucureşti, Farul Constanţa, Oţelul Galaţi, Dunărea Călăraşi sau chiar una dintre echipele ilfovene, Clinceni, Baloteşti sau Berceni.

Celelalte meciuri ale etapei a II -a din Seria I se joacă după programul normal şi sunt următoarele:

Rapid Suceava – Bucovina Pojorâta

SC Bacău – Dacia Unirea Brăila

Oţelul Galaţi – Dunărea Călăraşi

ACS Berceni – Academica Clinceni

CS Baloteşti va sta în acestă etapă.

Vă reamintim că miercuri, 9 septembrie, FC Ceahlăul va juca în Turul V al Cupei României pe trenul echipei Rapid Suceava.

(Constantin Radu RUSU)

Ultimele știri 🗞

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.