Fotbal – Liga a III-a: Romaşcanii, din nou după puncte în Harghita

Data:

Runda cu numărul zece din cadrul întrecerii primei serii a campionatului naţional de fotbal Liga a III-a programează în această după-amiază o nouă partidă în deplasare reprezentantei judeţului nostru. CSM Roman are anunţat în acest sfârşit de săptămână meciul oficial în fieful celor de la AFC Odorheiu Secuiesc. Partida este anunţată să înceapă de la ora 15 şi va fi arbitrată la centru de Mihai Safta Mihai (Iordacheanu-Prahova) – ajutat de arbitrii asistenţi Bogdan Adrian Banu (Ploieşti) şi Ştefan Dumitrache (Palanca-Bacău). Cu totalul celor 14 puncte acumulate înaintea deplasării spre oraşul harghitean, romaşcanii pornesc oarecum avantajaţi faţă de adversari. Nemţenii stau pe locul 7, cu patru victorii, două remize şi două înfrângeri consemnate, în vreme ce localnicii din Odorhei ocupă locul 11 în ierarhia celor 15 competitoare, cu 9 puncte adjudecate după trei victorii. Harghitenii s-au bucurat însă de câteva rezultate surprinzătoare pe terenul propriu, câştigând jocurile împotriva vrâncenilor de la CSM Focşani şi a gălăţenilor din Valea Mărului. Din tabăra reprezentanţilor noştri va lipsi la jocul de astăzi Marian Lucaci, indisponibil din cauza unei accidentări. Pentru romaşcani, până la înfruntarea de pe teren, primul adversar în această deplasare va fi oboseala acumulată pe drum. În dorinţa de a face un nou salt valoric în clasamentul seriei, jucătorii antrenaţi de Gabi Ţapu şi Iosif Susanu şi-au propus să se întoarcă neînvinşi, ba chair cu toate punctele de la această deplasare. În acest sens, nemţenii sunt încurajaţi şi de victoria adjudecată runda precedentă, pe terenul propriu, la vizita fostei lidere a seriei I, Suporter Club Oţelul Galaţi. Tot astăzi, de la ora 15, se mai dispută meciurile: CSM Focşani – ACS KSE Târgu Secuiesc / AFC Hărman – ACS Olimpic Cetate Râşnov / Suporter Club Oţelul Galaţi – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc / CSM Bucovina Rădăuţi – CS Avântul Valea Mărului / Sănătatea Darabani – CSM Paşcani. Jocul Aerostar Bacău – Sporting Lieşti se va disputa duminică, începând tot cu ora 15. (C.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Maşină avariată de tencuiala unei clădiri

Mai multe bucăţi bucăţi de tencuială desprinse de pe...

Dispărută de 13 ani

Maria Anghel, în vârstă de 68 de ani, din...