Acasă Sport Fotbal – Liga 1, etapa a 15-a / Mâine seară, pe Borzoghean,...

Fotbal – Liga 1, etapa a 15-a / Mâine seară, pe Borzoghean, Încă o „finală la retrogradare“ pentru Ceahlăul

659
0
DISTRIBUIȚI

 

Partida Ceahlăul Piatra-Neamţ – Oţelul Galaţi este finala din zona retrogradabilă a clasamentului Ligii 1, programată mâine seară (ora 18) pe arena „Municipalului“ pietrean. Dacă întrecerea primului eşalon s-ar încheia astăzi, cele două adversare din „finala disperării“ de pe Borzoghean ar retrograda, „de mână“, în liga secundă. Ceahlăul stă chiar în „buza prăpastiei“ ie-rarhiei Ligii 1: primul loc retrogradabil, 13, cu 14 puncte obţinute în cele 14 etape desfăşurate. Mult mai prost pe clasament stau adversarii de la Oţelul. Gălăţenii deţin „lanterna roşie“ (ultimul loc, 18, cu doar 8 puncte câştigate în 14 meciuri). Ambele adversare caută succesul în duelul direct după ce runda precedentă nici Ceahlăul, dar nici Oţelul nu au pierdut. Ai noştri au punctat pentru remiză (1-1) în minutul 90^3 al prelungirilor jocului din Giuleşti, contra Rapidului, în vreme ce oţelarii au egalat pe Astra, tot în final de meci (minutul 87), dar pe terenul propriu.

Selymeş: „Îmi lipsesc victoriile!“ / Marin: „Este meci special, de şase puncte“

Preluată de fostul internaţional Tibor Selymeş, gruparea gălăţeană trage de primul succes pe teren străin în acest sezon chiar la Piatra-Neamţ. „Îmi lipsesc victoriile. Trebuie să facem cumva să câştigăm meciul împotriva Ceahlăului pentru că se dau trei puncte şi sunt foarte importante pentru noi“. De partea cealaltă, adversarul lui Selymeş, veteranul Florin Marin, găseşte în derby-ul de mâine seară drept „un meci special, joc de şase puncte“, gândind la poziţiile celor două adversare în clasament. Antrenorul oaspeţilor noştri avertizează tabăra pie-treană înaintea confruntării directe de sâmbătă, considerând că toţi adversarii Oţelului trebuie să-şi facă probleme când îi întâlnesc echipa. „Dacă vrem să rezistăm în prima ligă, nu mai trebuie să ne fie teamă de nimeni. Să fim de oţel, acea echipă care speria granzii campionatului intern“.

Pietrenii îşi întâlnesc fostul coechipier: Jula

Gălăţenii s-au întărit considerabil în perioadele de pauză competiţională. Oţelul l-a repatriat pe internaţionalul Florin Cernat, dar l-a cooptat în lot şi pe fostul atacant de la Ceahlăul, Emil Jula. „Sunt jucători care pot fi decisivi, fotbalişti pe care celelalte echipe nu i-au putut achiziţiona“, se arăta convins Florin Marin. Antrenorul Ceahlăului rămâne la părerea că de la Florin Cernat poate veni pericolul principal asupra echipei sale, în disputa de sâmbătă seară. „Este un jucător de creaţie, care atunci când nu înscrie el, foloseşte des pasa decisivă. Cernat este un fotbalist complet, jucător cu explozie la momentul şutului cu piciorul stâng“. Cu un eventual succes, care le stă la îndemână alor noştri considerând drept avantaj terenul propriu, formaţia Ceahlăului ar putea „sări“ deasupra locurilor retrogradabile în clasamentul Ligii 1, pentru o nouă etapă. Asta, în cazul în care Marc şi compania vor fi ajutaţi şi de conjunctura favorabilă a celorlate rezultate.

(C. AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.