Fotbal – FC Ceahlăul / Massone, Rossi şi Ronca, Aşteptaţi de mâine, la muncă pe Borzoghean

Data:

 

l înainte de a trece la treabă pentru reuşita obiectivului imediat, menţinerea echipei în Liga 1, conducătorii „made in Italy“ ai FC Ceahlăul şi-au anunţat funcţiile ce vor fi ocupate l „Vrem să facem totul profesionist, nicidecum ţigănie“, spune Renzo Rossi, noul director sportiv al clubului

Italienii noii conduceri administrative de la echipa de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamţ sunt aşteptaţi să ajungă, chiar de mâine, pe Borzoghean. „Mâine (astăzi, n.n.) la prima oră a dimineţii voi fi deja la Bucureşti, iar joi ne veţi găsi pe toţi în birourile clubului de fotbal Ceahlăul. Deocamdată venim doar noi, cei din echipa condu-cerii: domnul Massone, eu şi prietenul nostru comun, Riccardo Ronca“, a declarat ieri Renzo Rossi. Acesta din urmă va prelua în curtea grupării pietrene de fotbal postura de director sportiv. „Îmi va reveni sarcina de a fi responsabil pe toate problemele ce ţin de activitatea sportivă a echipei şi a întregului club“. La rândul său, Riccardo Ronca va deveni directorul general al grupării pietrene de primă ligă, în vreme ce lui Angelo Massone îi revine rolul de acţionar majoritar în cadrul clubului.

„Mai mult decât o semnătură cu pixul, între noi contează cuvântul de onoare“

Renzo Rossi lasă de înţeles faptul că până la momentul de mâine, al sosirii delegaţiei noii conduceri administrative italiene de la FC Ceahlăul, între vechea conducere şi echipa noului acţionar nu s-a semnat niciun act oficial. „Trebuie să ajungem acolo, să clarificăm unele aspecte, să vedem care este realitatea de la club. Mai mult decât o semnătură cu pixul pe foile de hârtie, între noi contează cuvântul de onoare“.

Viitorul director sportiv de la FC Ceahlăul s-a ferit să aducă în discuţie şi numele viitorului tehnician (brazilianul Ze Maria), care se va ocupa de pregătirea echipei începând cu momentul reunirii lotului, de luni 12 ianua-rie. „Vrem să facem totul profesionist, nicidecum ţigănie. Mai întâi ţin să port o discuţie, faţă în faţă, cu actualul antrenor al echipei, Florin Marin. Este posibil să putem colabora cu dumnealui, pe mai departe. Ulterior sosirii noastre la Piatra-Neamţ, vom anunţa mai multe“.

Evitarea retrogradării prin creşterea valorică a echipei, cel mai important ţel

Menţinerea echipei FC Ceahlăul în campionatul primului eşalon fotbalistic intern semnifică obiectivul imediat pentru noua conducere, „made in Italy“, anunţată în curtea grupării de pe Borzoghean. În plus, sprijiniţi şi de noul acţionar majoritar Angelo Massone, directorul general Riccardo Ronca şi directorul sportiv Renzo Rossi ţin să lucreze şi pentru elaborarea unui plan care să aibă drept rezultat creşterea va-lorică rapidă a potenţialului echipei.

„Prin contractul de vânzare-cumpărare, ei au obligaţia să facă totul pentru menţinerea echipei în prima ligă!“, spunea preşedintele Consiliului de administraţie al FC Ceahlăul, pietreanul Viorel Măstăcăneanu.

(Ciprian AVĂDANEI)

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Înşelat cu 68.000 de lei prin metoda „bani de la Fisc“

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din...

Căutător de comori călcat de „mascaţi“

Stelian Chiriac (în vârstă de 57 de ani, din...

Intreruperi Neamt 15.12.2025

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...