Acasă Sport Fotbal – Dinamo vs FC Ceahlăul: Ze Maria, înaintea ultimelor 14 „finale“...

Fotbal – Dinamo vs FC Ceahlăul: Ze Maria, înaintea ultimelor 14 „finale“ de campionat

1166
0
DISTRIBUIȚI

 

14 este numărul meciurilor pe care formaţia FC Ceahlăul le mai are de disputat în competiţia internă a Ligii 1. La finele acestora, componenţii echipei pietrene trebuie să se asigure de continuitatea parcursului în campionatul primului eşalon. Pentru reprezentaţia programată imediat, oficialii FC Ceahlăul îşi pun multe speranţe în reuşita unei noi victorii care să fie obţinută mâine seară (ora 20.30) în capitală, la duelul de pe terenul dinamoviştilor. Confruntarea contează pentru etapa cu numărul 21 a sezonului campionatului Ligii 1, respectiv runda a patra din retur şi din anul 2015. Duelul direct aduce cele două competitoare pe locuri total diferite în clasamentul la zi. Gazdele sunt pe locul 6, cu 32 de puncte strânse în precedentele 20 de etape, în vreme ce ai noştri nu izbutesc să depăşească bariera zonei locurilor retrogradabile. Ceahlăul stă pe locul 16, al treilea din „plutonul“ grupărilor care vor fi obligate, din sezonul următor, să revină în competiţia eşalonului secund.

Dinamo vrea reabilitarea la vizita Ceahlăului

Împotriva Ceahlăului, echipa dinamovistă se prezintă mai hotărâtă ca oricând să pună capăt perioadei dificile traversată. În cele din urmă două partide oficiale disputate, „câinii“ au pierdut de fiecare dată. În campionat s-a întâmplat pe terenul revelaţiei ASA Tg. Mureş, iar în această săptămână, pe terenul propriu, cu Pandurii, în cadrul Cupei Ligii. Situaţia respectivă a produs şocul neaşteptat de şefi şi de suporteri, dar mult dorit în vestiarul echipei: demiterea antrenorului Teja şi revenirea fostului tehnician principal, Flavius Stoican. „Obiectiv? Vreau să câştig următorul meci!“, a spus „noul“ antrenor al „câinilor“, vorbind despre ţinta sa la vizita Ceahlăului.

Obligaţi să aducă rezultate pozitive cât mai repede „în fiecare joc oficial“

Oficialii taberei pietrene se aşteaptă ca tocmai atmosfera încleştată din curtea adversarei, situaţie dată de ratarea victoriilor dinamoviştilor, să le facă meciul de mâine mai dificil decât s-au aşteptat. „Fără îndoială, vor căuta să se impună în faţa noastră. Însă Ceahlăul traversează o perioadă mult mai dificilă în campionat decât Dinamo. Avem nevoie să ne salvăm de la re-trogradare şi pentru asta suntem obligaţi să aducem rezultate pozitive cât mai repede, în fiecare joc oficial“, şi-a îndemnat elevii, brazilianul Ze Maria. Campioana en-titre şi lidera la zi a campionatului intern, Steaua (cu duelul pe Borzoghean, miercuri 18 martie de la ora 19.30), respectiv Concordia Chiajna (în deplasare, luni 23 martie, ora 18) vor fi viitoarele două adversare ale echipei Ceahlăul, în returul campionatului primului eşalon intern.

1-1 în tur, pe Borzoghean

La meciul din turul campionatului, jucat pe arena „Municipalului“ pietrean, Ceahlăul şi Dinamo au terminat înfruntarea cu un scor de egalitate, 1-1. În august 2014, ai noştri au deschis tabela în prima repriză, prin golul lui Achim reuşit dintr-un penalty, în vreme ce dinamoviştii au egalat prin Cosmin Matei (62). La perioada respectivă, până după meciul contra lui Dinamo, formaţia pietreană avea deja în cont patru puncte (o victorie luată la Tg. Jiu şi remiza din jocul împotriva „câinilor“), dar şi al doilea antrenor pe banca tehnică: pe Florin Marin, după despărţirea de Marin Barbu. Acum, înaintea meciului din „Groapă“, Ze Maria nu se poate bucura decât de cele două puncte strânse pe teren propriu în cele trei etape de când activează, ca şef al băncii tehnice nemţene.

Ceahlăul, de 14 etape fără victorie şi tot cu cea mai slabă apărare

La Bucureşti, pentru înfruntarea de mâine seară pe terenul dinamoviştilor, Ceahlăul prezintă, în continuare, cea mai slabă apărare din competiţia internă a Ligii 1: 36 de goluri primite în cele 20 de etape. Fără victorie în campionat, echipa brazilianului Ze Maria stă de 14 etape. La precedenta dispută, cea de acasă contra Pandurilor (1-1), ai noştri au izbutit să înscrie, din nou, după o perioadă lungă de „secetă“. Până la reuşita grecului Sialmas, Ceahlăul marcase ultima dată doar în poarta Rapidului, la acel 1-1 nesperat, conturat în ultima fază a minutelor din prelungirile jocului.

Din nou, probleme în lotul pietrean: fără Achim şi Sialmas la Dinamo

Asemeni jocului din etapa precedentă, antrenorul Ze Maria se confruntă cu probleme în propriul efectiv de jucători. Vlad Achim, liderul de pe teren al formaţiei Ceahlăul în turul acestui sezon, nu a fost anunţat de tehnicianul brazilian, nici acum, în lotul convocat pentru deplasarea cu Dinamo. „Este un fotbalist important pentru această echipă, s-a antrenat toată săptămâna cu noi, dar tot nu a ajuns la nivelul dorit pentru ca să ne poată ajuta sâmbătă, pe teren“, a explicat Ze Maria. Nici atacantul Sialmas nu semnifică o soluţie în formaţia Ceahlăului, la jocul de sâmbătă. „Dimitrios are o situaţie mai dificilă decât credeam noi“, admite antrenorul, care i-a permis grecului să rămână în tratament, acasă, dar numai până astăzi, când este aşteptat să revină la Piatra-Neamţ. În jocul de vinerea trecută, Sialmas a marcat golul de 1-0 pentru Ceahlăul, dar finalul jocului l-a prins pe grec la vestiare. În minutul 68, la momentul înlocuirii cu Popadiuc, grecul fusese depistat cu o întindere la muşchiul flexor, situaţie care-l ţine indisponibil încă o săptămână.

Revine fundaşul Vinko Buden, Torres poate debuta pentru nemţeni

În formula pietreană, antrenorul Ze Maria poate miza pe aportul lui Wellyson, care s-a antrenat la parametri normali. „Va putea juca fără probleme!“, dă asigurări tehnicianul pietrean. Contra Pandurilor, săptămâna trecută pe Borzoghean, Wellyson a fost schimbat primul în unsprezecele Ceahlăului. În minutul 23, acesta a fost înlocuit de Tăbăcariu. Cu Dinamo, Ze Maria ìl poate include în planurile sale tactice şi pe fundaşul Vinko Buden. Croatul şi-a ispăşit, în disputa cu Pandurii, etapa de suspendare cauzată de eliminarea sa greşită, dictată în meciul de deplasare cu ASA Tg. Mureş. În plus, la jocul de mâine, pentru Ceahlăul ar putea debuta şi atacantul brazilian Francisco Torres, jucător anunţat ca recupe-rat de staff-ul medical al pietrenilor.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.