l organizatorii au invitat în turneu zece competitoare
Sâmbătă 11 iunie, începând cu ora 9 a dimineţii, pe terenul cu gazon natural al bazei sportive „Bradul“ Roznov sunt programate a se disputa partidele din cadrul celei de-a patra ediţii a turneului devenit deja tradiţional „Cupa Juniorului“ la fotbal. Întrecerea este organizată de profesorul Marius Anghel alături de colaboratorii acestuia de la AS Bradul Roznov şi alţi prieteni ai fotbalului.
Pentru competiţia din vara anului 2016, gazdele evenimentului sportiv s-au gândit să planifice turneul pe două categorii. Cea dintâi este rezervată formaţiilor de elevi (născuţi în anul 2003 şi mai mici) aparţinând şcolilor gimnaziale , iar cea de-a doua secţiune a întrecerii este destinată juniorilor instruiţi în cadrul cluburilor de profil. Pentru participare la turneul ediţiei a IV-a a „Cupei Juniorului“ (categoriile 12-14 ani), gazdele au trimis invitaţii către clubul „Viva Activ“ Buhuşi (antrenor Gheorghe Parfenie), „Luceafărul“ Buhuşi, Unirea Tămăşeni (prof. Cătălin Dumitriu), Sporting Club Bacău (Geani Căpuşă), respectiv echipelor reprezentante ale şcolilor gimnaziale: „Nicolae Buleu“ din Mărgineni-Neamţ, Şcoala Gimnazială Cândeşti (prof. Ciprian Dire), Şcoala Gimnazială Borleşti (prof. Cosmin Apetrei), Grupului Şcolar Roznov. Cei de la Asociaţia Sportivă „Bradul“ Roznov şi-au arătat disponibilitatea de a înscrie în competiţie două formaţii partenere. „Sperăm să ne putem bucura împreună de vremea bună pentru o sărbătoare a fotbalului în rândul tinerilor noştri copii talentaţi. Sunt speranţele de astăzi şi performerii de mâine“, au adăugat gazdele de la AS Bradul Roznov. La finalul turneului celei de-a patra ediţii a „Cupei Juniorului“ la fotbal, organizatorii întrecerii de sâmbătă vor premia echipele învingătoare, dar şi pe ceilaţi competitori. Recompensele constau în trofee, mingi, diplome şi dulciuri. Deasemeni, vor mai fi recompensaţi în festivitatea premianţilor cel mai valoros jucător al competiţiei şi cel mai bun portar al turneului.
Înaintea participării la competiţia de pe teren propriu, elevii profesorului Marius Anghel de la Bradul Roznov au încheiat pe locul secund (II) întrecerea Campionatului Judeţean de fotbal rezervată categoriei juniorilor D (13-14 ani). Aceeaşi grupare a dat şi pe cel mai prolific (golgeter) jucător al competiţiei judeţene: Matei Lungu.
(Ciprian AVĂDANEI)