Fotbal – Campionatul judeţean, Liga a IV-a: Pedepse mici pentru primarul Holmanu şi viceprimarul Enache

Data:

l primul a fost amendat cu 300 de lei şi va fi suspendat ca delegat al echipei sale timp de patru luni l Paul Enache va sta pe tuşă o perioadă de opt etape şi va plăti amenda de 500 de lei

primar-pancestiPrimarul de la Pânceşti, Augustin Constantin Holmanu şi viceprimarul de la Poiana Teiului, Paul Enache şi-au aflat ieri sancţiunile dictate după ce amândoi au lovit câte un arbitru asistent la jocurile din campionatul Ligii a IV-a nemţene de fotbal. Astfel, în calitate de jucător al formaţiei Teiul Poiana Teiului (lidera competiţiei primului eşalon judeţean de fotbal), Paul Enache a primit o suspendare de opt etape. În plus, jucătorul Paul Enache (viceprimar la Poiana Teiului şi sponsor al Asociaţiei Sportive Teiul) va trebui să achite şi o amendă în valoare de 500 lei. Termenul de plată a fost fixat pentru data de 23 octombrie. Enache l-a lovit pe arbitrul asistent Florin Cosma în timpul partidei şi după terminarea meciului. De remarcat că şi Cosma este implicat în politică, el fiind consilier judeţean PSD.

O altă amendă financiară (în valoare de 300 de lei) a primit-o şi jucătorul echipei Teiul Poiana Teiului, Răzvan Gorea. Acesta a fost eliminat în minutul 88 al jocului de duminică susţinut în compania echipei Bradul Borca pentru comportare violentă: lovirea mingii cu forţă excesivă, în direcţia băncii de rezerve adverse. Pentru gestul său, Gorea a fost suspendat pe o perioadă de două etape. Teiul a mai primit o amendă de 100 de lei pentru că echipa a primit şase cartonaşe galbene într-o singură partidă.

În calitate de delegat al formaţiei de Liga a IV-a Zimbrul Pânceşti, primarul Augusti Constantin Holmanu a fost suspendat de Comisia de Disciplină a AJF Neamţ pe o perioadă de patru luni. Edilului şef de la Pânceşti i se aduc învinuiri pentru gesturi şi cuvinte jignitoare precum şi lovirea arbitrului asistent Răzvan Andrei la meciul de duminică, Bradul Roznov – Zimbrul Pânceşti. Perioada de suspendare a delegatului Augustin Constantin Holmanu expiră la data de 11 februarie 2017. Pentru gestul său, primarul Holmanu a primit şi o amendă în valoare de 300 de lei, cu termen de plată până pe 23 octombrie.

Pentru primirea a patru cartonaşe galbene într-un joc, echipa ACS Unirea Tămăşeni a fost amendată cu suma de 60 lei.

(Ciprian AVĂDANEI)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Ceartă şi lovituri între vecini, la miezul nopţii

O pietreancă în vârstă de 32 de ani a...

Neacordarea de prioritate – accident la Dumbrava Roşie

Luni seara, în jurul orei 21.00, un cetăţean din...

Motociclist izbit de maşină

Nerespectarea semnificaţiei indicatorului „Oprire“ a dus la producerea unui...