Fotbal – Arbitri, Europa League / Arbitrul asistent pietrean Vlad Urzică are mâine seară în Cehia: Cel mai important meci al carierei

Data:

Arbitrul pietrean Vlad Urzică (38 de ani) stă în faţa celui mai important meci internaţional al carierei sale. Spre deosebire de echipele de club din ţară, reprezentantul nostru şi ceilalţi colegi din brigăzile deja formate s-au „calificat“ pentru etapa superioară a întrecerilor celor mai importante competiţii continentale rezervate echipelor de club: Europa League şi Champions League. Arbitru asistent cu ecuson FIFA din 1 ianuarie 2014, Vlad Urzică a plecat spre oraşul ceh Plezn. Acolo, mâine seară (ora 20), pie-

treanul va oficia la duelul localnicilor de la Viktoria în partida tur din cadrul grupelor Europa League contra formaţiei din Belarus, Dinamo Minsk. Pentru Vlad Urzică, partida de la Plezn semnifică cel de-al şaselea joc internaţional al carierei de până acum. În 2015, arbitrul asistent pietrean a mai oficiat la alte două dispute, înscrise în faza preliminariilor: FC Cukaricki Belgrad (Serbia) – FK Qabala (Azerbaidjan), respectiv la Sporting Charleroi (Belgia) – Zorya Lugansk (Ucraina). Înaintea deplasării programată spre Plezn, Vlad Urzică a fost delegat să arbitreze duminică la una dintre tuşe, în duelul Poli Timişoara – Steaua (1-0). Pentru arbitrul asistent pietrean a fost al treilea meci în care

s-a întâlnit cu echipa campioană, Steaua Bucureşti. Mâine seară, Vlad Urzică şi Valentin Avram îl vor ajuta prin semnalizările lor pe „centralul“ Marius Avram la jocul Viktoria – Dinamo Minsk. Ca arbitri adiţionali au fost de-legaţi de UEFA alţi doi „centrali“ din România: Istvan Kovacs şi Radu Petrescu, iar cel de-al patrulea oficial al partidei din grupele Europa League va fi Mircea Orbuleţ.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...

Betonieră răsturnată

Marţi dimineaţă, în comuna Girov, a avut loc un...

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...