Fosta clădire CEC de lângă Piaţa Centrală, o bombă ecologică

Data:

l clădirea a devenit adăpost pentru boschetari şi şobolani l Poliţia Locală a amendat proprietarul, Pro Invest Building

Era considerată, la momentul când a fost ridicată, una din cele mai impunătoare clădiri din municipiul Piatra-Neamţ. Dar n-a avut niciun viitor, din start. Clădirea abandonată de pe malul Cuiejdiului a fost ridicată cu scopul iniţial de a adăposti agenţia CEC Piatra-Neamţ. Ulterior s-a renunţat la idee iar clădirea a fost vândută firmei Pro Invest Building din Bucureşti, pentru 1,2 milioane de euro. Acum ea este sălaşul boschetarilor şi al unor indivizi suspecţi, ce le dau fiori locatarilor din preajmă.

Clădirea se degradează văzând cu ochii iar acum este învăluită de-un miros greu de suportat ce se ieţeşte din subsoluri. Descinzând în aceste subsoluri, poliţiştii locali au găsit un bârlog al unor oameni ai străzii, beţivi şi chiar drogaţi. Pe indivizi nu i-au găsit, ultima oară când au inspectat clădirea, doar plapume rupte şi murdare, resturi de haine etc. Au dat, în schimb, peste o femeie handicapată, vai de capul ei, încât li s-a făcut şi milă poliţiştilor locali s-o mai gonească de acolo.

Clădirea colcăie de mi-zerii iar vecinii spun că au zărit de multe ori şobolani mişunând în voie prin zonă. Localnicii se mai tem şi de boschetarii recalcitranţi ce se adăpostesc noaptea acolo şi care, băuţi fiind sau sub efectul aurolacului, devin agresivi. Colac peste pupăză, clădirea a devenit şi wc public pentru clienţii cârciumilor din preajmă.

„La sfârşitul anului trecut, firma Pro Invest Building a fost amendată pentru că nu avea secu-rizată zona de intrare şi nici împrejmuirea clădirii nu era în regulă. I s-a pus în vedere împrejmuirea şi securizarea zonei. N-au făcut nimic, n-au plătit nici amenda. De altfel, patronii n-au mai plătit impozitul din 2008. I-am mai amendat o dată. Acum le-am spus că le mai trimitem o amendă, ca să ia măsuri“, a declarat Eugen Pancu, directorul Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

Clădirea are şase etaje şi dispune de un teren de 600 metri pătraţi.

„Au înăuntru centrale termice, conducte, toate destul de scumpe. Prima dată când am mers în inspecţie acolo, i-am atenţionat că nu au uşi şi au pus ca un soi de bel-ciuge la uşile ce sunt din lemn, dar în spate au rupt lacătul, probabil bos-chetarii, doar în faţă au mai rămas ceva uşi. Noi am găsit o mizerie de nedescris. Am luat legătura cu administratorul şi i-am pus în vedere să asigure paza clădirii, să împrejmuiască cumva“, a mai declarat Eugen Pancu, directorul Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

În spiritul modului în care s-au derulat până acum lucrurile, vor mai trece iar câţiva ani în care nimic nu se va întâmpla.

(Ioana CALIŢCHO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...