Vrând să demonstreze că nu ţiganii „fac legea“ în Târgu-Neamţ, ieri dimineaţă, forţele de ordine au descins în zonă punând în executare mai multe mandate de aducere şi ridicând peste 20 de persoane acuzate că au participat la bătaia de joia trecută (6 iulie) care a băgat în sperieţi localnicii din centrul urbei de lângă Ozana. Mobilizarea oamenilor legii a fost de amploare; la acţiune participând 135 de poliţişti (de la toate secţiile rurale din judeţ), jandarmii (inclusiv cei ai Brigăzii Mobile Bacău) şi luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale („mascaţii“) din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP).
Trupele speciale au descins, simultan, începând cu ora 6, în cinci case din Târgu-Neamţ, în toate locuinţele de pe strada Ştefan cel Mare (28 de case situate în comuna Vânători-Neamţ) şi în alte cinci locuinţe din aceeaşi localitate. Razia, coordonată de comisarul-şef Neculai Catană (adjunctul comandantului IJP) a urmărit punerea în executare a mandatelor de aducere (cu pătrundere în imobil) emise de Judecătoria Târgu-Neamţ pentru audierea participanţilor la scandalul de joia trecută. Toţi ţiganii găsiţi la domiciliu au fost băgaţi în dube şi duşi la Parchet pentru a fi audiaţi. De asemenea, oamenii legii au legitimat absolut toate persoanele de pe strada Ştefan cel Mare. Cei 15 găsiţi locuind acolo fără forme legale au fost duşi la sediul Poliţiei, amprentaţi şi verificaţi în baza de date pentru a se vedea dacă sunt suspecţi în dosare penale sau urmăriţi. Ţiganii luaţi cu „mascaţii“ ieri dimineaţă sunt acuzaţi de încăierare, tulburarea ordinii publice şi distrugere. Aceştia sunt: Miclovan Trandafir, Gheorghe Tran-dafir, Florin Stănescu (zis „Piedone“), Florin Miron, Pe-trică Lăcătuşu, Frâncu Lăcătuşu (alias „Franţ“), Dolţan Copoţ, Robert Nicolae Copoţ (poreclit „Cătălin“), Grafian Copoţ (apelat „Amar“), Cezărel Copoţ, Dolţan Buruiană (sau „Puiu“), Mihai Lăcătuşu („Iacob“), Emilian Lăcătuşu, Ioan Caluş („Boboc“), Florin Lăcătuşu („Schijă“), Constantin Lăcă-tuşu, Dolariu Trandafir („Dolar“), Andrei Caloş, Codrea Lăcătuşu („Codrea-nu“), Gheorghe Lăcătuşu („Goia“), Mihai Copoţ („Borcaru“) şi Cezar Lăcătuşu – poreclit „Tulo“.
Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţiile de încăie-rare, tulburarea ordinii publice şi distrugere, urmând să fie prezentaţi procurorului cu pro-punere de luare a unei măsuri preventive – cel mai probabil de control judiciar aşa cum s-a întâmplat şi în cazul primilor 14 scandalagii reţinuţi pe 6 iulie.
(Mihai SAVA)
Ah,ah! Ne vor pleca valorili…